Nadia Comăneci este, fără îndoială, una dintre cele mai mari sportive ale lumii. Prima gimnastă din istorie care a obținut vreodată nota 10 a povestit, într-un interviu acordat în exclusivitate celor de la impact.ro, despre relația apropiată pe care o are cu fiul ei, Dylan, în vârstă de 16 ani.
La vârsta de 14 ani, Nadia Comăneci urca pe cele mai înalte culmi ale gimnasticii mondiale, românca devenind prima sportivă care a obținut nota 10 în gimnastică.
A avut parte de o carieră fulminantă în domeniul sportiv, în care a câștigat tot ce se putea câștiga, o salbă de medalii la Jocurile Olimpice, Mondiale și Europene.
În prezent, Zeița de la Montreal este stabilită în Statele Unite ale Americii alături de soțul ei, Bart Conner, și fiul lor Dylan, în vârstă de 16 ani. Nadia Comăneci are o relație foarte apropiată cu fiul ei adolescent, pe care-l susține în toate proiectele sale.
„Ca toate mamele, sunt foarte mândră de copilul meu. L-am lăsat să-și aleagă singur ceea ce dorește să facă, fără ca eu sau tatăl lui să-l influențăm.
Am fost însă mereu alături de el și de fiecare dată am avut grijă să ne facem programul în așa fel încât cel puțin unul dintre noi să rămână acasă cu el.
Recent, Dylan a împlinit 16 ani, iar de ziua lui a primit o călătorie VIP, de trei zile, la faimoasa competiție de curse Indy 500 în Indianapolis.
El a practicat multe sporturi. A făcut și gimnastică, o perioadă, ca o bază bună de mișcare. În prezent conduce, are prietenă, pe care o și cunoaștem, ambii învață la aceeași școală, și participă, ca hobby, la miniraliul Legends Car.”, a declarat Nadia Comăneci, exclusiv pentru impact.ro.
Nadia Comăneci spune că fiul ei, Dylan, ar fi moștenit ambiția și determinarea de la ea, lucru de care este extrem de mândră.
Întrebată ce fel de copil a fost, fosta mare gimnastă a lumii susține că s-a bucurat de faptul că avea unde să-și consume energia și le este recunoscătoare părinților pentru că au îndreptat-o spre sport.
„Eram un copil cu multă energie. Norocul meu că exista sala de gimnastică foarte aproape de locul unde stăteam, la Onești.
Aveam șase ani, iar când am intrat pentru prima oară în sală, deși era o sală destul mică, am fost copleșită de dimensiunile ei, de posibilitățile de joacă oferite de fiecare saltea sau aparat.
Întotdeauna am fost o fire ambițioasă și perfecționistă, extrem de echilibrată, dar și foarte muncitoare.”, a completat Zeița de la Montreal pentru sursa citată.