Veste de ultim moment de la pompă. Șoferii se vor bucura când vor afla cu cât s-a ieftinit benzina. Astfel, diferența dintre cei doi carburanți, benzină și motorină, a ajuns la peste 1 leu. Mai multe amănunte, în rândurile de mai jos ale articolului.
Diferența dintre prețul motorinei și cel al benzinei a depășit un leu pe litru, în urma deciziei de ieftinire cu 10 bani pe litru, făcută vineri de OMV Petrom. Astfel, în ultimele 10 zile, prețul motorinei a crescut cu aproximativ 20 de bani litrul, iar cel al benzinei a scăzut cu 11 bani pe litru în stațiile operate de liderul pieței. Motivul este acela că România își acoperă consumul de benzină din producția internă, în timp ce la combustibilul diesel este importatoare netă, ca și majoritatea celorlalte țări din UE.
Companiile din România și-au mărit de 2,5 ori cantitatea de motorină importată pe cale maritimă, prin OIl Terminal, și cu 35% pe cea de țiței în prima jumătate a lui 2022, foarte probabil o mare parte din acestea provenind din Rusia, în condițiile în care sancțiunile impuse de UE intră în vigoare în totalitate de-abia începând cu luna decembrie a acestui an, scrie profit.ro.
De altfel, de curând, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a recunoscut că România importă încă motorină din Rusia.
„Jumătate din cantitatea de motorină se importă. Luăm și din Rusia, atâta timp cât ne este permis. Atât Rompetrol, cât și Petrom, cât și SOCAR iau de pe toate piețele cât este permis, că nu va mai fi permis, se vor orienta”, spunea Virgil Popescu.
De asemenea, companiile românești mai au voie să importe țiței rusesc doar până pe 5 decembrie 2022, iar motorină din Rusia, până pe 25 februarie 2023. Caspian Pipeline Consortium (CPC) a informat de curând că 2 dintre 3 trei linii de încărcare ale terminalului său de la Novorosisk, prin care, conform Asociației Energia Inteligentă, în România a intrat în 2021 85% din țițeiul kazah, alternativa la cel rusesc, importat, au devenit indisponibile, în urma unor controale.
Nu în ultimul rând, în urma modificărilor de prețuri efectuate azi, dar și aplicării reducerii de 50 de bani convenită de Guvern cu companii, benzina standard se poate cumpăra în stațiile Petrom din București cu un preț de 7,28-7,34 lei litru, cu un leu și 3 bani sub cel al motorinei, care este de 8,31-8,34 lei pe litru. În comparație, pe 27 aprilie, benzina costa în aceleași stații 7,59-7,64 lei litru, iar motorina 8,50-8,51 lei litru.