Specialiștii de la ANM au emis prognoza pentru ziua de joi, 7 noiembrie 2019. Meteorologii au anunțat vreme frumoasă, însă însoțită de descărcări electrice, ploi însemnate cantitativ, în unele zone, și condiții de ceață. Câte grade se înregistrează azi?
Specialiștii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au anunțat că joi, 7 noiembrie, va fi o zi frumoasă, cu temperaturi plăcute, însă însoțită, în unele zone, de descărcări electrice, ploi însemnate cantitativ și condiții ce ceață. Veștile bune se duc către sud-estul României, unde temperaturile se mențin ridicate pe tot parcursul zilei. În restul țării, vor fi înnorări, temporar va ploua, iar izolat se vor înregistra descărcări electrice și cantități de apă însemnate.
Vântul va fi o piedică pentru cei aflați pe litoral, iar în a doua parte a zilei și în sudul Banatului. De asemenea, el nu putea lipsi nici de pe crestele montane, unde va prezenta intensificări. Maximele se vor încadra între 14 grade Celsius în nordul Moldovei și 24 de grade Celsius în sudul Munteniei și al Dobrogei. Temperaturile minime se vor încadra între 5 și 15 grade Celsius. Izolat, vor fi condiții de ceață.
Soarele a răsărit azi la ora 07:00 și va apune la 16:58. Maxima va fi de 21 de grade Celsius, ce se va simți cu un grad mai mult. Cerul va avea și nori, dintre care va străluci și soarele. În a doua parte a zilei, meteorologii au anunțat o maximă de 11 grade Celsius, dar și câteva averse.