O dublă crimă îngrozește din nou România, după ce un tânăr de 33 de ani și-a ucis în propria casă mama și bunica. Tragedia a avut loc în comuna Baciu, iar cele două femei au fost înjunghiate cu un cuțit. La fața locului au sosit mai multe echipaje medicale și de Poliție, dar din păcate, medicii au declarat decesul celor două victime.
Teribila crimă comisă miercuri a avut loc pe fondul consumului de droguri a tânărului, care este cunoscut pentru astfel de probleme. Potrivit ultimelor informații, tânărul care se afla sub influența drogurilor și-a pierdut cumpătul, recurgând la uciderea celor două femei prin înjunghiere. Acesta a fost internat la Psihiatrie în trecut, iar mama sa solicitase autorităților ordin de protecție împotriva acestuia, din cauza violenței pe care o exercita sub inluența substanțelor interzise. De asemenea, bărbatul fusese obligat să facă terapie și pe fondul consumului de droguri.
Cel care a realizat că ceva nu este în regulă este tatăl tânărului, care și-a sunat fosta soție și soacră în repetate rânduri în zadar. Acesta a presimțit că ceva rău s-a întâmplat, motiv pentru care, l-a sunat pe fratele criminalului să meargă la fața locului însoțit de Poliție pentru a verifica ce se petrece.
Tânărul a ajuns în casa în care fratele său locuia împreună cu mama și bunica, iar scenele găsite acolo au fost demne de un film de groază. Acesta, însoțit de polițiști, și-a găsit fratele cu un cuțit în mână, calm și dezbrăcat până la brâu, în timp ce femeile zăceau moarte într-o baltă de sânge.
După teribila crimă dublă, bărbatul vinovat a negat că și-ar fi ucis rudele, acesta declarând că le-a găsit moarte când a ajuns acasă. Bărvatul a fost preluat de oamenii legii și va fi ținut în arest preventiv 24 de ore, în timp ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj conduc ancheta.
Oamenii din comună știau de scandalurile din această familie, dar niciodată nu s-au gândit că va avea loc o asemenea tragedie, astfel că, întreaga comunitate este șocată. Dubla crimă a fost confirmată și de IPJ Cluj, care a transmis un comunicat de presă în care a confirmat nenorocirea.
”La 31 august, în jurul orei 14:20, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Baciu au fost sesizați, prin apel 112, despre faptul că la un imobil din localitatea Baciu, un bărbat amenință că își va ucide mama și bunica. La fața locului, a fost găsit un bărbat, în vârstă de 33 de ani, precum și două femei decedate”, a transmis IPJ Cluj.