30 aug. 2022 | 09:07

Stațiunea puțin cunoscută din România care se bate cu insulele din Grecia. Peisajul este de o frumusețe ireală

Turism
Stațiunea puțin cunoscută din România care se bate cu insulele din Grecia. Peisajul este de o frumusețe ireală
În numai 9 luni, erau construite nu mai puțin de 10 hoteluri.

În plină eră comunistă, românii mergeau pentru prima dată în cea mai mică stațiune de pe litoral. Aici, în numai 9 luni, erau construite nu mai puțin de 10 hoteluri. Tot atunci erau construite și 8 restaurante. Cele 10 hoteluri cu nume de pietre prețioase, și cu o plajă de doar 500 de metri erau inaugurate în urmă cu 49 de ani. Este vorba de stațiunea puțin cunoscută din România care se bate cu insulele din Grecia. Peisajul este de o frumusețe ireală, iar astăzi totul este renovat, adus la zi.

Litoralul românesc și eșecul planului japonez

Puțini sunt cei care știu că, prin 2004-2005, în urma unui parteneriat, Japonia a decis să realizeze un studiu privind protecția și reabilitarea zonei de sud a țărmului românesc al Mării Negre.

Proiectul era încredințat către Japan International Cooperation Agency (JICA). În 2007 JICA publica acest raport, în ideea de a semna un viitor parteneriat de a reabilita la standarde occidentale tot litoralul românesc, dar totul a rămas exact așa, la stadiul de proiect.

Cap Aurora, stațiunea puțin cunoscută din România care se bate cu insulele din Grecia

Dar ne întoarcem în anii ’70, în plină eră comunistă. Aspirațiile lui Nicolae Ceaușescu erau de a concura cu cele mai importante stațiuni din lume. Este momentul în care se decide reconstrucția totală a litoralului românesc.

O primă etapă avea loc între anii 50 și 60. Printre stațiunile deja în plan, apare și stațiunea puțin cunoscută din România care se bate cu insulele din Grecia.

În 1973, cu 49 de ani în urmă, într-un timp record, de doar 9 luni, avea să apară cea mai mică stațiune de pe litoral. Situată între stațiunile Jupiter și Venus, micuța stațiune Cap Aurora devenea un mic rai. Este încojurată și astăzi de celebra pădure Comorova, și cu o plajă de doar 500 de metri.

În 1973 se construiau, așa cum spuneam, în doar 9 luni 10 hoteluri și 8 retaurante. Hotelurile, toate având denumiri de pietre prețioase, erau de 3 stele, și legate între ele, având în vedere și locația, relativ mică, pe care erau construite.

La un an de la deschiderea celor 10 hoteluri, se mai dădea în folosiță, tot aici, și complexul „Cătunul“, având un concept arhitectonic cu specific rustic românesc.

Cap Aurora, cea mai mică dintre stațiuni, nu dispunea nici astăzi de cluburi, magazine sau alte astfel de facilități. Turiștii cazați aici, în schimb, au parte de servicii de restaurant. Prețurile sunt comparativ mai mici decât în restul litoralului.

Peisajul este de o frumusețe ireală la Cap Aurora

Unul din avantajele aestei locații este că are extrem de multă verdeață, în apropiere aflându-se și pădurea Comorova. Partea de plajă, datrită eroziunii în timp, a ajuns să fie una pietroasă, și greu de intrat în apă.

Majoritatea celor care sunt cazați aici, din acest motiv, aleg plajele vecine, din Jupiter sau Venus. Oricum distanța de la hotelurile din Cap Aurora și până la celelalte două plaje, este extrem de mică, nu mai mult de 1 kilometru.

Așa cum spuneam și mai devreme, în afară de piscină și restaurantele hotelurilor, turiștii sunt nevoiți să meargă în celelalte stațiuni, dacă vor viață de noapte, cluburi, etc. Nici în urmă cu 49 de ani nu existau astfel de distracții în stațiunea Cap Aurora.

Conform unui plan, recent anunțat pentru litoralul românesc, Cap Aurora a intrat într-un nou proiect de reabilitare, cel puțin al zonei de plaje. Proiectul, conform edililor locali, va fi realizat de Nakheel, o companie imobiliară deținută în prezent de guvernul din Dubai. Compania este cea care construia bijuteria arhitectonică din Dubai, „Palm Jumeirah”.

Parteneri
A murit unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Nicolae Ceaușescu
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Noi imagini cu rachetele balistice care au lovit Dnipro. Rusia susține că a învins „întreaga campanie pentru 2025” a armatei ucrainene
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Fiica unei vedete, surprinsă în ipostaze afectuoase cu o colegă. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Postul Crăciunului, încercare grea pentru români. Unde se vând cei mai scumpi cartofi din țară
EVZ.ro
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Spynews
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia a fost luată
Capital.ro
Divorțul a transformat-o în femeie fatală! A slăbit enorm! 10 imagini în care NU o mai recunoști pe Maria Popovici. Rochii mulate, bustiere, colanți, machiaj de divă
Avantaje
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Mediaflux
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Bunica Gherghina va juca într-un film alături de Bill Skarsgard și fiica lui Johnny Depp. Ce rol va interpreta: „Așa am găsit-o”
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro