Suma cu care va creşte salariul minim din 2023! Într-un top 10 al celor mai mici salarii minime brute, România ocupă locul 6, la nivel european. În acest mment un angajat are, pe hârtie, un salariu minim de 515 euro. Cel puțin așa arătau datele pe luna iulie 2022. Ca urmare a acestei situații, ministrul Marius Budăi vorbește de o posibilă majorare de la 1 ianuarie anul viitor.
În condițiile în car eprotecția socială are extrem de mult de suferit, iar impozitele privind salariul minim brut sunt extrem de mari, Marius Budăi ia în calcul noi majorări la aceste salarii. În opinia sa, este necesară „ o majorare a salariului minim brut garantat în plată cu valoarea de 200 de lei.” Cu alte cuvinte, slariul minim brut ar trebui să ajungă la 2750 de lei, față de 2550 de lei cât este acum.
„În acest moment salariul minim este de 2550 de lei. Majorarea este una din măsurile care au făcut parte din pachetele economice și sociale pe care le-am implementat.
Inclusiv punerea la dispoziție a unei măsuri către mediul privat, o majorare a salariului minim brut garantat în plată cu valoarea de 200 de lei. Să ajungă deja la 2750 de lei.
Mentiunea este că acei 200 de lei sunt net. Nu vor fi taxați de statul român și nici impozitați”, a anunțat Marius Budăi.
Luând în calcul statistica, care spune că România este printre țările cu cel mai mic salariu minim brut, Budăi spune că „este obligatoriu o asemenea creștere”.
Conform celor declarate de ministru, aeastă măsură ar trebui să intre în vigoare cât mai repede. Speranța sa este că va intra în vigoare de la 1 ianuarie, dar nu înainte de a „demara în consiliul național tripartit o discuție care trebuie să fie onestă între partenerii sociali și guvern”.
„Din punctul meu de vedere este obligatoriu o asemena creștere. Dar nu trebuie să facem creștere la întâmplare. Voi demara în consiliul național tripartit o discuție.
Trebuie să fie onestă între partenerii sociali și guvern. Va trebui să găsim împreună cea mai bună soluție astfel încât de la 1 ianuarie salariul minim ar trebui să crească din nou”, a mai spus Marius Budăi.
Așa cum spuneam, România ocupă locul 6, la nivel european. Chiar dacă scritpic este mai mare ca în Polonia, de exemplu, ponderea de impozitare duce la o diminuarea a sumei nete. Din cei 2.550 de lei cât este acum salariul minim brut, după impozitare românul rămâne doar cu 1.550 de lei.
Suma este extrem de mică, în condițiile actuale, deci o majorare este extrem de necesară. Dar, chiar dacă se va face, cei 200 de lei anunțați nu vor rezolva cu mult situația angajaților cu salarii minime brute.