Se fac ultimele pregătiri pentru evenimentele ce vor avea loc luni, 15 august, cu ocazia Zilei Marinei. Festivitățile vor fi organizate în Portul Constanța. Vor avea loc două spectacole: unul pentru civili și turiști și altul pentru oficialități. La cel din urmă va participa și președintele României, Klaus Iohannis, potrivit anui anunț făcut de Administrația Prezidențială. Află ce surprize se pregătesc de Ziua Marinei în Portul Constanța.
Ziua Marinei 2022. După doi ani de restricții impuse pe fondul pandemiei de coronavirus, autoritățile organizează momente speciale de Ziua Marinei în Portul Constanța. Vor avea loc spectacole atât pentru civili, cât și pentru oficialități.
Localnicii și turiștii români pot participa la evenimentele ce vor avea loc luni, 15 august, în Portul turistic Tomis. Autoritățile au organizat și o expoziție de tehnică militară, ce se va deschide pentru publicul larg sâmbătă după-masă, 14 august.
De Ziua Marinei se vor deschide oficial și Jocurile Marinărești, potrivit Antena 3. Acestea vor putea fi urmărite în DIRECT la diverse posturi de televiziune. Ziua Marinei se va încheia cu un foc de artificii organizat de către administrația politică locală.
În altă ordine de idei, Administrația Prezidențială a informat, sâmbătă, că președintele Klaus Iohannis va participa și el la evenimentele ce vor fi organizate cu ocazia Zilei Marinei, în Portul Militar Constanța.
De asemenea, reprezentanții Forțelor Navale Române au venit la rândul lor cu precizări despre evenimentele ce vor fi organizate de Ziua Marinei. Asta după ce duminică, 14 august, a avut loc cinstirea eroilor marinari militari.
„Forțele Navale Române au marcat „Ziua Recunoștinței”, duminică, 14 august, la Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea, prin desfășurarea unor ceremonii militare și religioase în memoria eroilor marinari, care și-au pierdut viața în Slujba Patriei. La Constanța, ceremonia a avut loc la Monumentul Crucea Marinarilor de pe faleza Cazinoului”, au anunțat Forțele Navale Române, duminică.
Reprezentanții acestora au mai precizat că evenimentele organizate pentru ziua de luni vor debuta la ora 10.00, cu ceremonialul de ridicare a pavilionului, geacului şi marelui pavoaz, la bordul navelor militare. Între timp se va intona și Imnul Național al României și va avea loc tragerea a 21 de salve de tun.