Care a fost prima reacţie a lui David Popovici după ce a doborât recordul mondial la 100 de metri. David Popovici, în vârstă de 17 ani, a cucerit medalia de aur în proba de 100 de metri liber la Campionatele Europene care au loc la Roma. Sportivul românul a stabilit un nou record mondial.
David Popovici a avut o primă reacție după ce a cucerit medalia de aur la 100 de metri liber la Campionatele Europene de la Roma. Tânărul sportiv a lansat un mesaj în drumul spre festivitatea de premiere, ocazie cu care a făcut o scurtă oprire. Astfel, le-a mulțumit fanilor și jurnaliștilor prezenți la Foro Italico și a transmis că nu putea stabili recordul mondial într-un loc mai bun.
„Credeam că e posibil și e cel mai bun loc în care aș fi putut să fac asta Aici s-a bătut recordul și în 2009. Sunt bucuros că am reușit asta! Acum mă grăbesc pentru premiere, dar o să revin și vom discuta despre tot”, a fost prima reacție a lui David Popovici.
David Popovici a înotat pe culoarul cu numărul 4, cel al favoriților, în finala probei de 100 de metri liber de la Europenele organizate la Foro Italico, Roma, Italia. David Popovici a întors al doilea, dar a avut o parte secundă absolut formidabilă.
David Popovici a încheiat cursa de 100 de metri liber în 46,86 secunde și a bătut recordul mondial deținut de brazilianul Cesar Augusto Cielo Filho, încă din anul 2009, în perioada în care costumele de înot facilitau astfel de performanțe. Culmea, Cesar Augusto Cielo stabilise performanța tot la Roma, Italia.
În timpul premierii, steagul României nu a apărut pe ecranul din spatele podiumului. Au apărut doar steagurile Italiei și Ungariei. Argintul a fost luat de maghiarul Milak Kristof, iar bronzul de italianul Alessandro Miressi.
Organizatorii Campionatului European de la Foro Italico au pus absența steagului României în baza unei erori tehnice. Aceștia au spus că în camera de control se putea vedea steagul României, însă pe ecranul din spatele podiumului nu a apărut.
Cu toate astea, steagul României i-a fost aruncat lui David Popovici din tribune, iar înotătorul l-a pus pe umeri pentru pozele oficiale de după intonarea imnului.
1. David Popovici – 46,86 (Roma, 2022)
2. Cesar Cielo – 46,91 (Roma, 2009)
3. Alain Bernard – 46,94 (Montpellier, 2009- timpul său nu a fost omologat ca record european)
4. Caeleb Dressel – 46,96 (Gwangju, 2019)
5.Cameron McEvoy – 47,04Adelaide, 2016)
6. Eamon Sullivan – 47,05 (Beijing, 2008)
7. Kyle Chalmers – 47,08 (Tokyo, 2021)
8. James Magnussen – 47,10 (Adelaide, 2012)
9. Kliment Kolesnikov – 47,11 (Tokyo, 2021)
10. Frederick Bousquet 47,15 (Montpellier, 2009).