Mihai Mitoșeru și Teo Trandafir sunt nu numai colegi la Kanal D, unde au și avut ocazia să lucreze împreună, dar sunt și amici. Prezentatorul emisiunii “Se strigă darul” susține că prietenia dintre ei s-a legat în urmă cu 25 de ani, pe parcursul cărora a învățat meserie de la Teo și a pus în practică sfaturile primite de la îndrăgita prezentatoare TV.
Mihai Mitoșeru și Teo Trandafir s-au intersectat profesional în urmă cu 25 de ani.
„Începusem Tele Euro Bingo Show – Zi-le Domnu Geo! – și, la un moment dat, trebuia să mă duc dimineața să dau cartoane la emisiunea ei, dădeam premii și să-mi promovez emisiunea mea și așa ne-am cunoscut, după care am fost împreună o viață.
Am învățat foarte multe. Eu am făcut școala de televiziune cu Teo, fără să îmi dau seama că am făcut-o și fără să îi dau bani! I-am mulțumit tot timpul și o să-i mulțumesc toată viața mea. Important e ca om. E la fel ca mine”, a declarat, pentru Impact.ro, Mihai Mitoșeru.
Având ocazia să lucreze împreună, Mihai și Teo au descoperit că au puncte în comun și că sunt firi asemănătoare. Chiar dacă Teo Trandafir este o femeie puternică, ascunde o sensibilitate, pe care doar persoanele apropiate au avut ocazia să o descopere.
„Noi suntem niște oameni sensibili, știe să îmi dea forță, știe să îmi dea sfaturi, știe să îmi spună ce să fac, pentru ea nu știe. Eu știu să îi zic ei, ea știe să îmi zică mie. Întotdeauna așa e.
Suntem niște oameni puternici, dar suntem și sensibili și mă bucur că am ascultat-o. Și ea pe mine de multe ori, pentru că i-am dat câteva sfaturi bune în viața asta. Suntem foarte buni prieteni”, ne-a povestit prezentatorul TV.
Emisiunea lui Teo Trandafir a fost scoasă din grila Kanal D la începutul lunii iunie, anunț care a surprins telespectatorii.
„O să avem ce ne povesti când ne reîntâlnim, până atunci să ne dea Domnul sănătate, numai bine. Vacanță plăcută!”, spunea atunci prezentatoarea TV, care ulterior și-a anunțat fanii pe rețelele de socializare că lucrează la un nou format.
Până când se va întoarce pe micul ecran, ea se bucură și de vacanță.
„Cu Teo sunt prieten de 25 de ani. Teo trebuie să apară cât mai repede la televizor. După părerea mea și nu sunt subiectiv, e cea mai bună femeie din televiziune, de departe și poate să facă orice. Da, o să apară cât mai repede pe post, mai multe detalii nu pot să vă dau”, a precizat Mitoșeru.
Ei au făcut echipă după plecarea lui Bursucu, care era mâna dreaptă a lui Teo, la matinalul Kanal D, “Dimineața cu noi”.
Video: Daniel Bălan
Foto:Facebook/Instagram