Am aflat care este țara care oferă ventilatoare portabile pentru câini și pisici. Zilele caniculare afectează nu numai oamenii, ci și animalele de companie. Ca și oamenii, animalele suferă grav de căldura zilelelor caniculare. Pentru a le ușura viața, autoritățile dintr-o țară au hotărât să le ajute cu ventilatoare portabile.
Un producător de îmbrăcăminte din Tokyo, Japonia, împreună cu o echipă de medici veterinari au creat un ventilator portabil special pentru animalele de companie în speranţa de a atrage proprietarii de căţei sau pisici care se tem că nu-şi pot pune la adăpost patrupedele de căldura verilor japoneze, informează The Guardian.
Dispozitivul este compus dintr-un ventilator cu baterie care cântăreşte doar 80 de grame. Acesta se atașează la o vestuţă din plasă, astfel că aerul este distribuit în jurul corpului animalului de companie.
Rei Uzawa, preşedintele fabricii de haine pentru gravide Sweet Mommy, spune că a fost motivat să creeze un astfel de dispozitiv după ce a văzut că animalul ei de companie, un câine din rasa chihuahua, era epuizat de fiecare dată când se întorcea de la plimbare în zilele caniculare de vară.
„Aproape că nici nu a existat un sezon ploios anul acesta, aşa că zilele caniculare încep devreme, iar în acest sens, cred că am dezvoltat un produs potrivit pentru piaţă”, a declarat Rei Uzawa.
După încheierea sezonului ploios în Tokyo la sfârşitul lunii iunie, capitala Japoniei s-a confruntat cu cel mai îndelungat val de caniculă înregistrat în istorie, cu temperaturi de până la 35 de grade Celsius. Valul de caniculă a ținut timp de nouă zile.
„Dar cred că e mai uşor să plimb câinele dacă avem acest ventilator”, a spus Mami Kumamoto, în vârstă de 48 de ani, stăpânul unui pudel miniatură care se numește Pudding, dar şi a unui terrier pe nume Maco.
Dispozitivul menit să răcorească animalele de companie a fost lansat la începutul lunii iulie, iar Sweet Mommy a primit circa 100 de comenzi pentru acest produs, a precizat Rei Uzawa. Ventilatorul costă 9.900 de yeni, ceea ce înseamnă aproximativ 74 de dolari americani.
Pe de altă parte, ultimele cercetări arată că pisicile pot face insolație. Astfel, în cazul în care animalul tău de companie are diaree, vărsături, este letargic sau are o salivă groasă, trebuie să știi că are insolație, astfel că trebuie să iei imediat măsuri de urgență, respectiv să apelezi la doctorul veterinar.