20 iul. 2022 | 06:55

Vladimir Putin, umilit de președintele Turciei în timpul întâlnirii de la Teheran. Ce a fost pus să facă. Video

Politică
Vladimir Putin, umilit de președintele Turciei în timpul întâlnirii de la Teheran. Ce a fost pus să facă. Video
Vladimir putin, așteptându-l pe liderul turc

În urmă cu o zi, Vladimir Putin s-a întâlnit cu omologul său turc la Teheran, acolo unde au negociat despre un acord privind reluarea exporturilor de cereale din Ucraina. Așa se face că, liderul rus a fost supus unui moment extrem de stânjenitor, care a fost filmat. Imaginile au fost publicate în spațiul public, dvenind virale în scurt timp.

Rușinea trăită de Vladimir Putin înainte de întâlnirea cu Tayyip Erdogan

Vladimir Putin a trăit, ieri, momente rușinoase în Teheran, acolo unde a fost nevoit să aștepte apariția omologului turc, Tayyip Erdogan, care s-a lăsat așteptat mai bine de un minut.

În tot acest timp, liderul rus a devenit tensionat, fiind evident că nu îi surâde gestul prețedintelui turc, dar în același timp, încercând să simuleze o așteptare în liniște, în timp ce își împreuna mâinile și își clătina corpul. În cele din urmă, liderul turc și-a făcut prezența, iar cei doi și-au strâns mâinile în semn de salut.

Președintele rus, Vladimir Putin, a avut o întâlnire, marți, la Teheran, cu liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, în încercarea de a dezvolta noi parteneriate economice, după ce Occidentul i-a impus mai multe pachete de sancțiuni.

În timpul vizitei sale în Iran, Putin a avut o întâlnire și cu Tayyip Erdogan pentru a discuta despre mecanismele care ar permite exportul cerealelor din Ucraina, având în vedere că în acest moment este blocat de Rusia. Mai exact, cei doi au discutat despre un posibil acord care ar permite reluarea acestor exporturi.

În urma întâlnirii de la Teheran, Vladimir Putin a declarat că nu au fost rezolvate toate problemele legate de transportul de cereal, însă a fost optimist cu privire la ce va urma, subliniind că „ faptul că există mișcare este deja bine”.

Prin urmare, la finalul acestei săptămâni, Rusia, Ucraina, Turcia și Națiunile Unite ar urma să semneze un acord care vizează reluarea transporturilor de cereal din Ucraina.

Vladimir Putin, ironizat de jurnaliștii ruși

După întâlnirea de marți, Vladimir Putin a devenit ținta ironiilor jurnaliștilor de la Kremlin, care au creat un afiș în care este adăugată o distanță semnificativă între Putin și interlocutori, care ar ține locul celebrei mese albe la care președintelui rus i-a primit pe toți liderii care l-au vizitat în toată perioada pandemiei. Astfel, aceștia au adăugat pe Twitter o poză editată în care au reinventat întâlnirea din Iran.

Deplasarea în Iran este a doua vizită pe care Vladimir Putin o face, de la 24 februarie, atunci când a decis invadarea Ucrainei.

Legăturile dintre Rusia și Iran au luat naștere, în special în urma sancțiunilor impuse de Occident, după ce liderul de la Kremlin a afirmat că sunt cele mai dure sancțiuni împotriva Rusiei, din istoria sa modernă, acestea reprezentând o declarație de război economic, motiv pentru care, este nevoit să caute aliați în ţări precum China, India ori Iran.

Un consilier de la Kremlin a precizat presei de la Moscova că „acest contact cu ayatollahul Ali Khamenei este foarte important şi că un dialog bazat pe încredere s-a dezvoltat între cei doi, pe chestiuni cruciale”.

Vezi imaginile cu Vladimir Putin, pus să aștepte singur mai bine de un minut:

 

Parteneri
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redactia.ro
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost construit în mai puțin de un an
Click.ro
Decizie fără precedent a BEC. Un candidat la președinție trebuie să șteargă toate materialele de promovare online
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
EVZ.ro
Adriana Bahmuțeanu, primele declarații după ce băieții ei au fost luați de Protecția Copilului. Fosta soție a lui Silviu Prigoană nu și-a văzut nici acum fiii
Spynews
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat și ai centrală
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Putin se RĂZBUNĂ! RACHETA rușilor care a SPERIAT țările NATO
Mediaflux
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro