Afacerea cu care Bianca Drăgușanu vrea să dea lovitura ! Dacă v-ați întrebat ce mai face Bianca Drăgușanu, aflați că are planuri mari de viitor. Recent, într-un interviu exclusiv pentru Ego.ro, diva a vorbit dspre planurile sale. S-a aflat și care este afacerea cu care Bianca Drăgușanu vrea să dea lovitura în Dubai. Deși la început, blonda spune că este determinată să meargă până la capăt cu planurile sale.
Bianca Drăgușanu, de aproape 13 ani, este aproape mereu în lumina reflectoarelor. Debutul și-l făcea la brațul lui Cătălin Botezatu în 2009, iar de atunci și până astăzi a fost nelipsită din atenția opiniei publice. Fie prin scandaluri, fie prin aparițiile șarmante și elegante, Bianca Drăgușanu a reușit să se reinventeze.
Parte din acest proces de reinventare au fost, bineînțeles, și intervențiile estetice ale divei. Cea mai recentă intervenție a avut loc în cabinetul unui celebru medic estetician, diva luând decizia de a mai face o intervenție la nivelul feței.
Este cunoscut, de altfel, că de-a lungul anilor, Bianca Drăgușanu a strâns un număr important de astfel de ajustări estetice. Cea mai recentă, așa cum spuneam, a fost la nivelul buzelor, iar blonda declara:
„Sunt foarte fericită. Sunt într-un loc foarte drag mie. Bineînțeles, am venit să imi fac intervenții noi, imi fac din nou proceduri.
Face excepții pentru mine. Azi am de gand sa imi refac mandibula. Nu am mai facut-o de un an și trebuie din nou.
Nu este o procedură deloc dureroasă, iar rezultatele se vad pe loc. Se mențin până la un an, un an și jumatate. O să fiu ca Angelina Jolie cu maxilarul asta”, le-a povestit Bianca Drăgușanu fanilor din mediul online.
În interviul exclusiv acordat publicației Ego.ro, într-un moment de sinceritate, Bianca Drăgușanu declara „Chiar dacă țin eticheta asta de femeie fatală, „the diva”, și divele mai plâng câteodată”, făcând referire la lucrurile pe care fanii și opinia publică, în general, nu le știu despre ea.
Trecută deja prin multe situații extrem de delicate, inclusiv două divorțuri, cu toate astea Bianca Drăgușanu nu se lasă. A reușit, nu de puține ori, să dovedească că este o femeie care știe ce vrea de la ea, și mai ales de la cei din jurul ei. În același interviu exclusiv acordat Ego.ro, fanii divei au aflat care este afacerea cu care Bianca Drăgușanu vrea să dea lovitura în Dubai:
„Am fost în Dubai, am vizitat apartamentul, o să fie gata în decembrie. Atunci o să primesc cheile. De Revelion o să fiu acolo. O să fie și casă de vacanță, dar mai mult o să-l închiriez.
Facem bani. Banii vin la mine, nu pleacă. Anul acesta am de gând să o țin dintr-o vacanță în altă vacanță. În fiecare weekend vreau să fiu plecată numai în vacanțe”, le-a mai povestit fosta prezentatoare TV celor de la Ego.ro.
Dacă va reuși sau nu, rămâne să aflăm tot de la ea, dar asta, poate, de-abia la anul. Până atunci, însă, vedeta mai spune „Cred că se știe aproape totul despre mine. Ce s-ar putea să nu se știe este că eu sunt un om foarte bun, foarte sincer, foarte loial, foarte corect, foarte amuzant.”