Sunt vești bune începând cu 1 august 2022 pentru cei care au salariul mai mic de 4.500 de lei. Guvernul României a adoptat noile modificări la Codul Fiscal. Ce taxe cresc de la 1 august 2022 și 1 ianuarie 2023 şi ce se întâmplă cu salariile, vedeți în rândurile de mai jos.
Guvernul a anunțat deduceri pentru cei cu salarii sub 4.500 de lei brut. Astfel, ordonanța adoptată de Guvern revizuiește sistemul de acordare a deducerilor personale în cazul contribuabililor care realizează venituri din salarii.
În acest fel, se propune o deducere personală de bază, care se va acorda pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de până la 4.500 de lei, precum şi deduceri suplimentare pentru tineri sub 26 de ani şi copiii până la 18 ani.
– 15% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru persoanele fizice cu vârsta de până la 26 de ani, care realizează venituri din salarii al căror nivel este de până la nivelul de 2.000 de lei peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, în vigoare în luna de realizare a venitului;
– 100 de lei lunar pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 de ani, dacă acesta este înscris într-o unitate de învăţământ, părintelui care realizează venituri din salarii, indiferent de nivelul acestora.
Ordonanța de guvern modifică plafonul până la care contribuabilii determină venitul net anual pe bază de norme de venit, adică de la 100.000 euro la 25.000 euro.
Modificarea are în vedere contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, altele decât venituri din profesii liberale obţinute din prestarea de servicii cu caracter profesional, conform actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei în cauză.
De asemenea, se modifică baza de calcul pentru aplicarea contribuțiilor sociale la pensii și sănătate în cazul acelora care realizează venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din asocierea cu o persoană juridică, astfel:
a) nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 salarii minime brute pe ţară;
b) nivelul de 24 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate de peste 24 salarii minime brute pe ţară.
De asemenea, salariile part-time sub nivelul salariului minim vor fi taxate la nivelul salariului minim ca și cum ar fi întreg.
Excepție vor face elevii și studenții care au vârsta sub 26 de ani, persoanele care urmează o formă de ucenicie, pensionarii care beneficiază de pensie de stat, persoanele fizice care realizează venituri din salarii având mai multe contracte de muncă cu timp parțial sau întreg și valoarea cumulată depășește salariul minim pe economie, precum și persoanele cu dizabilități. Trebuie amintit că măsură se aplică de la 1 august.