Locul de parcare de la Marea Neagră pentru care se cere 100 de euro pe oră. Un anunț afișat la parterului unui bloc nou din orașul Năvodari, situat în zona estică a județului Constanța, care conține localitățile componente Mamaia-Sat și Năvodari (reședința), i-a speriat pe toți cei care au dorit să parcheze în zonă.
Anunțul de la parterul unui bloc nou din Năvodari – „parcare privată, 500 de lei pe oră”, i-a speriat pe cei care doresc să parcheze în zonă. Blocul respectiv este construit de unul dintre foștii consilieri locali ai primăriei Năvodari.
Anunțul cu prețul de 500 de lei pe oră pentru locul de parcare a fost pus de acum trei ani, la parterul uneia dintre clădirile Wave Residence, a explicat reprezentantul companiei care a construit blocul, pentru Economica.net.
Motivul pentru care a fost pus acest anunț a fost acela de a-i speria pe cei care vor să parcheze acolo. Blocul are 24 de apartamente, iar locurile de parcare unde parchează proprietarii sunt la liber, ele nefiind vândute persoanelor care au cumpărat locuințele, a mai declarat reprezentantul Wave Residence.
Întrucât blocul se află într-o zonă intens circulată, locurile libere de cei care locuiesc acolo i-ar putea atrage pe alți șoferi să-și parcheze mașinile acolo, mai ales că zona duce lipsă de locuri de parcare.
De precizat este că Wave House SRL, ce acare a construit blocurile, este deținută de Cristian Ștefan Popescu și Mihaela Popescu, conform platformei Termene.ro.
Despre Cristian Popescu, presa din Constanța a relatat că este fost consilier în cadrul primăriei Năvodari. Primul bloc sub marca Wave a fost construit în 2015.
De altfel, despre prețurile existente pe litoralul românesc se vorbește mult în această perioadă. Statisticile arată că prețurile sunt cele mai mari din ultimii 25-30 de ani, în România
„Tarfiele au crescut între 15 şi 20 %, evident, creşterea cea mai mare se înregistrează pe vârful de sezon, acolo unde şi cererea este cea mai mare, de altfel. Cu toate acestea, ne aşteptăm la o vară foarte plină”, a declarat Corina Martin, agent de turism.
Pentru un sejur de șapte nopți, a un hotel de 3 stele, fără masă şi alte facilităţi, preţurile pornesc de la 1.200 de lei, iar pentru un hotel de 4 stele, preţul ajunge la 9.000 de lei. Cei care doresc variantele mai accesibile, staţiunea Venus este una dintre ele. În această stațiune, tarifele variază între 1.600 şi 6.000 de lei. Cea mai ieftină staţiune rămâne însă Eforie și dai între 2.500 şi 3.000 de lei pentru un sejur.