29 oct. 2019 | 06:38

Dăncilă, în turul doi al alegerilor: ce visează liderul PSD în privința lui Iohannis

Știri generale
Dăncilă, în turul doi al alegerilor: ce visează liderul PSD în privința lui Iohannis

Viorica Dăncilă se află în plină campanie pentru alegerile prezidențiale. Chiar dacă posibilitatea să le câștige este una foarte mică, liderul PSD visează la un tur doi împreună cu Iohannis.

Având în vedere demiterea din poziția de premier și procentul mic obținut de PSD la alegerile europarlamentare, te-ai fi așteptat ca Viorica Dăncilă să fie un pic mai ponderată când vine vorba de optimism în privința iminentelor alegeri prezidențiale. Nu este însă deloc așa. Ea este convinsă că va ajunge în turul al doilea al alegerilor împreună cu Klaus Iohannis. 

Chiar și în aceste condiții, pentru că este conștientă că are nevoie să mai câștige câteva voturi, liderul PSD și-a exprimat dorința de a ajunge într-o dezbatere publică alături de Iohannis. „Eu sper ca până la urmă să nu îi fie frică domnului Iohannis să se confrunte cu o femeie, adică eu cred că domnul preşedinte Iohannis trebuie să aibă puterea şi tăria să vină la această confruntare. Eu l-am provocat pe domnul Iohannis pentru că eu cred că sunt singurul candidat care luptă împotriva domnului Iohannis şi argumentez acest lucru: când domnul Iohannis a vrut demiterea acestui guvern, toţi i s-au subordonat. (…)

Încă îl mai aştept pe domnul Iohannis să dea un răspuns pe această confruntare unu la unu. Este datoria noastră să venim în faţa cetăţenilor cu ce am făcut. Dânsul – ce a făcut în ultimii cinci ani în care a fost preşedintele României, eu – ce am realizat într-un an şi nouă luni cât am fost premierul României. Aşa este normal”, a afirmat Viorica Dăncilă într-o emisiune la România TV.

Viorica Dăncilă a ținut să explice că restul candidaților la alegerile prezidențiale sunt mai puțin relevanți pentru ea. Întregul să efort în această perioadă se concentrează pe Klaus Iohannis, principalul ei contracandidat, alături de care crede că va ajunge în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Parteneri
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a fost abandonată de cei cărora le-a dat viață. Nici măcar atunci când s-a îmbolnăvit nu a fost vizitată. Drama prin care a trecut
Redactia.ro
Adevărata față a vedetelor. Cum se comportă în realitate, când se închid camerele de filmat: „Bețiv mare (...) poate cel mai dubios dintre toți”
Click.ro
VIDEO. S-au înecat sub ochii rudelor: Scene de haos în Congo după ce un feribot supraîncărcat s-a scufundat
Digi24
Boala SECRETĂ de care suferă Anca Țurcașiu. Află cum i-a schimbat viața diagnosticul primit!
Vocea.biz
Prima apariție publică a lui Michael Schumacher, după accidentul din 2013. Fostul campion a participat la nunta fiicei sale
Unica.ro
Șoferii români vor fi uimiți. Se va întâmpla curând, pe Autostrada Moldovei
EVZ.ro
Cine este Loredana Salanță, câștigătoarea Miss Universe România 2024. Este mămică și a mai reprezentat țara noastră și la alte concursuri de frumusețe
Spynews
Statul VREA BANII românilor. E oficial. Trebuie plătit de luni, 7 octombrie
Capital.ro
Adrian Enache și Sorin Ovidiu Vântu, cei mai fericiți cuscri și bunici! Nepoțica lor a împlinit un an! “I-am făcut ziua, i-am rupt turta”. Cum se descurcă SOV cu cea mică
Avantaje
AVERTISMENT de RĂZBOI al RUSIEI! CONFRUNTAREA cu OCCIDENTUL, fără PRECEDENT! Se anunță CATASTROFA
Mediaflux
Ce relație are acum Cătălin Botezatu cu copiii lui. Designerul și-a ținut familia privată: ”Asta e cel mai important”
Spynews.ro
De ce nu existau țărani grași acum 100 de ani. Dieta zilnică a strămoșilor noștri o să te surprindă
Realitatea.net
Andi Constantin, fostul concurent Burlacul, iubește din nou! Cine e și cum arată femeia superbă care l-a cucerit
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro