Alexandra Duli a fost una dintre cele mai controversate și vocale concurente de la Survivor România 2022. Fosta Războinică a făcut spectacol în cadrul competiției din Republica Dominicană, unde a câștigat inimile telespectatorilor. De când s-a întors în România, șatena pare să fi pus câteva kilograme în plus, motiv pentru care a fost apostrofată de către internauți.
Alexandra Duli a acceptat cu zâmbetul pe buze provocarea de a participa la Survivor România 2022, însă fosta concurentă de la Burlacul nu se aștepta ca nivelul emisiunii să fie atât de ridicat, iar condițiile de supraviețuire să fie atât de stricte.
A tremurat de frig, a răbdat de foame, a suportat căldura și ploile, totul pentru a ajunge cât mai departe în competiția din Republica Dominicană, demonstrând pe trasee că este o adversară puternică pentru ceilalți.
De când s-a întors înapoi acasă, Alexandra Duli se bucură de toate lucrurile care i-au lipsit în jungla dominicană. Mai mult de atât, fosta componentă a tribului Vulturilor a pus câteva kilograme în plus, motiv pentru care anumiți internauți au apostrofat-o.
Deși Alexandra Duli promovează conceptul de „body positivity”, ce prespune ca fiecare persoană să-și iubească trupul așa cum este el și să lucreze la propria stimă de sine, utilizatorii de internetu au criticat-o pe șatenă pentru proporțiile pe care le-ar fi luat.
Cu toate acestea, Alexandra Duli le-a dat o replică pe măsură, glumind în dulcele-i stil caracteristic. Vedeta le-a dat de înțeles tuturor că nu o afectează reproșurile celor din mediul online.
„Știu că vă deranjează foarte mult șuncile astea ale mele, dar am un fund așa de mare… așa că nici nu îmi pasă. Și, dacă chiar vă deranjează, să îmi trimiteți bani ca să pot să merg la sală.”, a spus Alexandra Duli pe Instagram.
În luna mai, drumul Alexandrei Duli la Survivor 2022 s-a încheiat, după ce a fosta Războinică a fost eliminată din cadrul competiției din Republica Dominicană.
,,Mă aşteptam ca numele meu să fie strigat de Domnul Dan, dar tot am simţit un gol în stomac. Nu îmi doream să plec, dar toate se întâmplă cu un scop. Am slăbit 2 kilograme.
Acum este uşor să încep un stil de viaţă alimentar mai sănătos faţă de cum eram. Mâncam numai junk food. ,Încă nu am planuri concrete, dar o să fiu mai activă pe social media. Îmi doresc să fac content online.
Nu îmi vine să cred cât de mult s-au schimbat lucrurile, cumva este ciudat, zici că am fost într-o maşină a timpului.”, declara ea, atunci, pentru Click!.