Salariul minim din România va crește! La nivelul Parlamentului European, pe 7 iunie 2022, se ajungea la înțelegere. Documentul aprobat de eurparlamentari făcea referire la salariile minime adecvate în statele blocului comunitar. Concluzia a fost că salariul minim ar trebui să fie adecvat pentru a asigura un nivel de trai decent. Să existe dreptul la despăgubiri pentru lucrători, reprezentanții acestora și membrii sindicatelor în cazul în care normele sunt încălcate. Normele UE trebuie să respecte competențele autorităților naționale și ale partenerilor sociali în ceea ce privește stabilirea salariilor. Negocierea colectivă trebuie consolidată în țările în care aceasta acoperă mai puțin de 80% din lucrători, se mai arată în document. Acest aspect a fost parafat și considerat și o victorie românească, spune europarlamentarul Eugen Tomac. Așa se face că salariul minim din România va crește, mai spune același europarlamentar.
Conform europarlamentarilor care au demarat acest proiect, legislația convenită urmărește să se asigure că salariile minime din toate țările UE garantează standarde de viață decente pentru lucrători.
Printr-un acord încheiat pe 7 iunie 2022, negociatorii Parlamentului și ai Consiliului au convenit asupra normelor UE pentru a stabili salarii minime adecvate. Normele erau deja prevăzute de legislația națională și de contractele colective. Noua legislație se va aplica tuturor lucrătorilor din UE care au un contract de muncă sau o relație de muncă.
Țările UE în care salariul minim este protejat exclusiv prin intermediul convențiilor colective nu vor fi obligate să o introducă și nici să facă aceste convenții universal aplicabile, se mai arată în documentul aprobat de Parlamentul European. Conform acordului, statele membre vor trebui să evalueze dacă salariile minime legale existente.
Este vorba, de fapt, de cel mai mic salariu permis de lege. Aceste salarii ar trebui să fie adecvate pentru a asigura un nivel de trai decent. La această evaluare se va ține cont de condițiile socio-economice proprii. În document se mai arată că un alt factor este puterea de cumpărare și nivelurile și evoluțiile productivității naționale pe termen lung. Europarlamentarul Eugen Tomac a anunțat azi că salariul minim din România va crește.
„Suntem cu un pas mai aproape de intrarea în vigoare a Directivei privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, din care fac parte, a dat aviz favorabil acordului obținut luna trecută între instituțiile europene.
În septembrie, vom aproba acest acord în plenul Parlamentului European. După acest vot, statele membre nu vor mai avea nicio scuză pentru a nu-și proteja cetățenii de sărăcia în muncă.
Este un proces greu, cu foarte mulți pași și pe care l-am urmărit de la bun început. Dar așa funcționează lucrurile când vorbim de schimbarea vieților a 450 de milioane de cetățeni”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.
Potrivit europarlamentarului român, cadrul legislativ va putea da posibilitatea unor creșteri substanțiale la salariile mici. Eugen Tomac vorbește de cel puțin 25% creștere, dar stabilește valori orientative, de 60% din salariul median și 50% din salariul mediu la nivel de țară.
Documentul aprobat de PE mai stipulează un aspect. Este vorba de cazul în care există un procent de acoperire a forței de muncă, mai mic de 80%. În această stiuație va fi nevoie ca respectivele state să elaboreze un plan de acțiune în vederea creșterii treptate a acestui procentaj.