Părinții Roxanei Donisan, românca ucisă în Egipt de un rechin, au aflat din presă ce s-a întâmplat în ultimele clipe de viață ale Roxanei. Ei au povestit că un turist a surprins imagini atacul rechinului. Tot turistul respectiv a dat alerta, însă nimeni nu a avut curajul să sară să o salveze, au spus părinții.
Conform spuselor părinților îndurerați, Roxana Donisan găsise oferta de vacanță în staţiunea Hurghada în ultima clipă şi a ocupat singurul loc rămas liber în avion. Ei așteaptă acum aşteaptă să ajungă acasă trupul neînsufleţit al singurului lor copil.
„Îi plăcea foarte mult în Egipt, la Hurghada. Luni trebuia să se întoarcă şi duminică s-a dus să înoate. Când am văzut la televizor ştirea cu rechinul mi-a sărit inima din loc.
Am rugat-o pe o vecină care are un telefon performant să-i trimită un mesaj. Joi am vorbit ultima dată cu ea. Duminică s-a dus la ultimul înot şi s-a dus la moarte. Pe 28 iunie, la ora 14.44, am primit ultimul mesaj de la ea”, a povestit mama Roxanei, pentru Monitorul de Suceava.
Părinţii au aflat din presă ce s-a întâmplat în ultimele clipe de viaţă ale Roxanei.
„Ea a ajuns până la geamandură. Acolo apa e de maximum 2 metri, unde a înhăţat-o rechinul. Sunt poze făcute de un turist de pe vasul care era imediat dincolo de geamandură. El a alertat…
Nu avea nimeni curajul să sară în apă să o salveze. Când a venit poliţia la uşă să ne ceară date personale şi a întrebat dacă locuieşte aici, mi-a cerut numărul de telefon, i l-am dat şi n-a trecut un sfert de oră şi m-a sunat consulul din Egipt, care a spus că e vorba de fata noastră.
Prima informaţie a fost că a reuşit să ajungă până la mal, asta înseamnă că nu era distanţă mare şi confirmă că de pe vas cineva filmase lupta. De la societatea de turism mi-au spus ce mi-a spus şi consulul. Azi am făcut toate demersurile pentru certificatul de deces şi aducerea ei acasă. Domnul consul mi-a promis că într-o săptămână o aducem”.
Roxana Donisan lucra ca funcţionară la Direcţia de Finanţe din anul 2008. Colegii săi s-au declarat şocaţi de moartea cumplită a acesteia. Conform unui comunicat al Ministerului de Externe, Ambasada României la Cairo a fost notificată telefonic, la data de 3 iulie a.c., de către agentul unei companii de turism în ce privește decesul unei românce în vacanţă în staţiunea Hurghada, Egipt.
„În acest context, reprezentanţii ambasadei au întreprins demersuri, în regim de urgenţă, pe lângă autorităţile competente egiptene în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanţele producerii decesului. Potrivit informaţiilor transmise de autorităţile competente egiptene, în urma investigaţiilor realizate, a reieşit că decesul cetăţeanului român s-a produs în urma unui atac al unui rechin.
Reprezentanţii Ambasadei României la Cairo au întreprins demersurile necesare pe lângă autorităţile române competente pentru identificarea, de urgenţă, a familiei din România a persoanei decedate, fiind transmise condoleanţe pentru pierderea suferită şi oferite informaţiile necesare cu privire la repatrierea trupului neînsufleţit pentru a fi înmormântat în România”, se anunță în comunicat.