Urmează admiterea la liceu, după ce anul școlar s-a terminat, iar rezultatele la Evaluarea Națională au fost transmise către părinți și elevi. Iată tot ce trebuie să știi despre admitere liceu 2022, repartizarea computerizată și toate procedurile.
Admiterea la liceu de anul acesta este puțin mai diferită față de cea din anii trecuți. Este bine de știut că procedura de repartizare din acest an va avea loc pe data de 14 iulie. Elevii vor fi repartizați computerizat cu ajutorul unui soft, care a fost creat de o companie privată.
În primul rând, este foarte important să știți că adăugarea opțiunilor pe fișă se realizează pornind de la preferințele candidaților. Trebuie să începeți cu opțiunile pe care vi le doriți cel mai mult, indiferent de ce medie aveți.
Ulterior, după ce completați cele mai dorite opțiuni, puteți continua cu altele care nu v-ar deranja dacă ați intra. La final este recomandat să lăsați opțiunile cele mai puțin dorite, cele care nu vă surâd. Chiar dacă ele nu sunt dorite neapărat, este bine să fie completate pe fișă, din motiv de siguranță.
Extrem de important este să NU completați nicio opțiune nedorită înaintea celor dorite. Dacă faceți acest lucru, există riscul să ajungeți la un liceu și la un profil pe care nu le doreați.
Totodată, este bine să țineți cont și de mediile de admitere stabilite în anii trecuți. Desigur, sunt orientative, însă puteți să vă faceți o mică idee în legătură cu șansele e a intra la opțiunile pe care le-ați completat.
După ce ați completat toate actele necesare, urmează procedeul de validare a fișelor. Nu este un pas complicat, însă este obligatoriu pentru orice elev. Pot apărea diferite greșeli, în privința transcrierii mediilor sau chiar și scrierea ilizibilă a unor coduri de licee și opțiuni.
Pentru ca asemenea greșeli să fie evitate, fișele sunt tipărite așa cum au fost introduse în baza de date. Aceasta se numește „fișa martor” și este transmisă la școala de proveniență. În cazul în care apar neconcordanțe între fișa completată și cea martor, conducerea școlii trebuie informată, iar responsabilii vor veni la centrul de colectare a datelor pentru corecta.
Odată ce fișa a fost validată, documentele vor fi centralizate la nivel de județ. Următoarea etapă este trimiterea lor către baza de date națională, a Ministerului Educației și Cercetării.
După ce verificările sunt efectuate și erorile semnalate corectate, are loc repartizarea computerizată. Softul va ordona elevii descrescător, în funcție de media de admitere, iar aceștia vor fi repartizați pe rând.
Prin urmare, în cazul fiecărui elev, este verificată prima opțiune de pe listă unde mai există locuri neocupate, iar elevul este repartizat la opțiunea respectivă. Dacă opțiunile completate au medii de intrare mai mari decât media de admitere a elevului, acestea nu va putea fi repartizat.