Eliza Maria Iliescu a trecut cu bine peste unul dintre cele mai importante examene din viață. A reușit să treacă de Bacalaureat cu note foarte mari. Eliza a fost și șefă de promoție a absolvenților Colegiului „Dimitrie Paciurea”.
Anterior, Eliza a declarat pentru impact.ro că nu are deloc emoții cu privire la examenul cel mare și că se simte pregătită și încrezătoare. S-a pregătit foarte bine, așa că nu are motiv să aibă emoții, decât constructive.
„Fiica mea a luat 9,80 la Limba Română. De asemenea, a obținut alte două note mari, de peste 9.00, fiecare, una la Istorie și alta la celălalt opțional pentru care a decis în cele din urmă să dea examen”, a declarat Adriana Iliescu, în exclusivitate pentru impact.ro.
Mama Elizei nu a precizat cu exactitate ce note a luat la celelalte două materii, însă cu siguranță ar fi obținut o medie generală de în jur de 9.50 sau chiar mai mult.
Adriana Iliescu este foarte mândra de fiica ei, nu doar pentru notele foarte bune obținute la BAC, ci și pentru faptul că vrea să-i calce pe urme, alegând să profeseze în învățământ.
Eliza vrea să se înscrie la cursurile Facultății de Litere, însă în paralel ar vrea să urmeze și cursurile unei a doua facultăți, cel mai probabil Filosofie, spune aceasta.
„Eliza va face două sau poate chiar trei facultăți. cine știe! Am studiat împreună mai multe variante, însă nu vi le putem spune, fiindcă mai pot apărea schimbări. Cred cu tărie că va reuși să le facă față!”, a adăugat aceeași Adriana Iliescu.
Chiar dacă va avea foarte mult de muncă, Adriana, mama ei, va fi mereu alături de ea și îi va oferi tot sprijinul, astfel încât fiica ei să-și vadă visul împlinit cu ochii.
„Știm amândouă că nu va fi simplu, dar vom merge pe calea asta! O voi ajuta să-și plătească a doua facultate din pensia mea de la Uniunea Scriitorilor. Am făcut calcul și putem face asta. Poate vom lua și un credit, vom vedea! Ar fi vorba despre circa 4.000 de lei anual, o sumă pe care cred că o vom putea acoperi din pensia mea, repet!”, a mai spus Adriana Iliescu.