Simona Halep, șocată de gestul lui Patrick Mouratoglou. Fostul lider mondial se întoarce la Wimbledon după 3 ani de absență. În 2020, turneul a fost anulat din cauza pandemiei, iar în 2021 românca a fost accidentată și n-a putut participa. Simona Halep, campioană în 2019 pe iarba londoneză, a mărturisit cum a surprins-o antrenorul ei după atacul de panică pe care l-a avut la Roland Garros.
Simona Halep, șocată de gestul lui Patrick Mouratoglou. În urmă cu o lună, la Paris, Simona Halep a fost învinsă neașteptat de către chinezoaica Qinwen Zheng (19 ani, locul 53 WTA), în turul secund al turneului de la Roland Garros, scor scor 6-2, 2-6, 1-6. Ea a explicat la finalul partidei că a suferit un atac de panică și nu a știut cum să reacționeze.
Simona Halep s-a referit la acest episod într-o conferință de presă susținută înainte de debutul turneului de la Wimbledon.
„Cred că a fost un lucru bun această experiență pentru mine. Să sperăm că nu se va mai întâmpla, pentru că nu mi-a plăcut. A venit neașteptat, pentru că eu conduceam în meci. Probabil a fost doar presiunea turneului. Dar acum mă simt mai puternică, iar dacă se va întâmpla din nou, o să știu cum să mă descurc. Nu am mai avut atacuri de panică, așa că a fost foarte greu de gestionat. A fost o experiență, o lecție, data viitoare va fi mai bine”, a spus Simona Halep, conform wimbledon.com.
Simona Halep a mărturisit că a fost șocată de mesajul postat de Patrick Mouratoglou, antrenorul ei, după eșecul de la Roland Garros. Acesta și-a asumat rezultatele mai slabe ale româncei, punându-și „cenușă în cap” pentru ieșirea prematură a acesteia din turneul de Grand Slam.
„Am fost întotdeauna mândru de succesele mele cu jucătorii mei, dar apoi trebuie să recunosc și când nu fac o treabă suficient de bună.
Rezultatele pe care le-am avut în ultima lună la Madrid, Roma și Roland-Garros sunt insuficiente pentru cineva de calibrul Simonei Halep și îmi asum întreaga responsabilitate pentru ele.
Este pe deplin dedicată, motivată, dă totul pentru fiecare minge. Este o campioană – palmaresul ei vorbește de la sine.
Mă aștept la mult mai mult de la mine și vreau să-mi cer scuze fanilor ei, care i-au fost întotdeauna atât de aproape”, a scris Mouratoglou pe pagina sa de Instagram, la acel moment.
Simona Halep a recunoscut că nu s-a așteptat la acel mesaj, dar a precizat că Mouratoglou nu o anunță înainte de a face postări pe conturile proprii de pe rețelele sociale.
„Ei bine, nu, nu aș spune că nu a fost suficient de bun pentru mine, așa cum a scris în postare. Am fost doar panicată în timpul meciului. Nu am suportat prea bine presiunea. Nu știam că va posta. Nu mă anunță ce postează.
Dar da, am fost surprinsă, șocată că a făcut acea postare și a luat totul asupra lui. Dar nu era vina lui. Eu am fost vinovată pentru că nu am fost în stare să mă descurc mai bine și chiar să mă calmez atunci când am intrat în panică. A fost ceva nou și pentru mine și nu am fost suficient de bună.
Dar acum suntem mult mai buni decât în acea zi. Probabil că amândoi învățăm unele lucruri unul despre celălalt. Acum ne vom descurca mai bine cu astfel de situații”, a spus Simona Halep, în conferința de presă.
În primul tur, Simona Halep o va înfrunta pe cehoaica Karolina Muchova (25 de ani), fost număr 19 mondial și dublă sfertfinalistă la Wimbledon, în 2019 și 2021. Partida va avea loc marți, la o oră ce urmează să fie anunțată.