O artistă de muzică populară din România își plânge soțul, după ce bărbatul a fost unul dintre cei patru muncitori uciși de către șoferița aflată în stare de ebrietate din Iași. Cântăreața este în doliu și își strigă durerea pe rețelele sociale. Despre cine este vorba.
Biatrice Duca, celebră cântăreață de muzică populară din România, este în doliu după ce soțul ei, Ciprian Duca, a murit. Solista a rămas văduvă după ce inginerul din cadrul Citadin SA a fost unul dintre muncitorii uciși de șoferița aflată în stare de ebrietate, la Iași.
Îndurerată, artista Biatrice Duca a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale, după ce a aflat cumplita veste că bărbatul alături de care se vedea petrecându-și restul zilelor s-a stins din viață:
„De astăzi viața mea nu va mai fi la fel… Am avut cel mai iubitor soț care ar fi putut exista vreodată, poate nici nu am meritat toată iubirea și devotamentul pe care ni le-a oferit mie și fiicei noastre.
Azi, cu sufletul sfâșiat de durere, amândouă îi promitem că vom merge înainte și vom ajunge acolo unde știm că și-ar fi dorit să ne vadă.
Noi am fost rațiunea lui de a trăi, acum el va fi cel pentru care noi vom merge înainte, înfruntându-ne durerea și dorul.
Nu te vom uita niciodată și știm că ne vei veghea mereu de acolo de sus! Te vom iubi mereu!”, a scris artista Biatrice Duca pe Facebook.
Înmormârmântarea regretatului inginer Ciprian Duca va avea loc duminică 19 iunie, la ora 14.00, la Cimitirul Petru și Pavel din Iași, acolo unde apropiații îl vor putea conduce pe ultimul drum.
Conducătoarea auto Adina Iuliana Ghervase, 39 de ani, a accidentat mortal patru muncitori din Iași. Ea a fost arestată în timp ce se afla la cumpărături, după ce, inițial, polițiștii au mers să o caute la locuința sa, însă a fost de negăsit, conform celor de la ziaruldeiasi.ro.
Din primele informații reiese faptul că aceasta a fost reținută pentru 24 de ore. Peste noapte, ea a fost la spitalul de neurochirurgie din Iași, ca să-și trateze câteva răni minore, după care a fost lăsată să meargă acasă.
Apoi, Adina Iuliana Ghervase a mers la o sesiune de shopping, ca și când nimic nu s-ar fi petrecut, moment în care a fost ridicată de oamenii legii. Inițial, ei au căutat-o la domiciliu pentru audieri, însă a fost de negăsit vreme de câteva ore.