Cu câți bani și-a vândut Adi Mutu secretele căsniciilor sale. „Briliantul” a fost eroul meciului său de retragere ce s-a desfășurat, duminică, la Cluj. „Il Fenomeno” a avut alături o pleiadă de vedete ale fotbalului nostru, dar și mondial. În cadrul evenimentului, actualul antrenor al Rapidului și-a lansat și cartea autobiografică, „Revenirea din Infern”. Adrian Mutu a devoalat în paginile sale multe detalii neștiute din cariera sa, dar și viața personală, lucru pentru care a fost răsplătit cu o sumă consistentă.
Cu câți bani și-a vândut Adi Mutu secretele căsniciilor sale. Golgheterul naționalei României, alături de Gheorghe Hagi, a avut parte, în sfârșit, de meciul ce a marcat retragerea sa din cariera de jucător, cu o întârziere de șase ani. Antrenorul Rapidului a avut alături, în partida ce a avut loc pe Cluj Arena, staruri mondiale și legende ale fotbalului românesc.
Adi Mutu și-a lansat, în cadrul aceluiași eveniment, și cartea autobiografică, „Revenirea din Infern”. În paginile acesteia, „Il Fenomeno” a ridicat vălul de pe multe detalii neștiute până acum din cariera de jucător, dar și din viața personală. „Briliantul” a vorbit cu sinceritate despre căsniciile sale cu Alexanda Dinu, Consuelo Matos Gomez, dar și despre relația cu actuala soție, Sandra Mutu. Iar pentru acest lucru, el a fost răsplătit cu o sumă frumoasă de către editorii volumului.
Adi Mutu a dezvăluit care a fost motivul divorțului de Alexandra Dinu, cea care i-a fost prima soție. „Tinerețea” a fost cauza indicată de fostul internațional român.
„Ne-am întâlnit și a fost dragoste la prima vedere. Tineri, foarte tineri, eu 21, ea 19! Abia plecasem în Italia, Alexandra rămânea în țară, era greu. Însă relația avansa, așa că am început să ne gândim la căsătorie și, după șase luni, am făcut acest pas.
Voiam ca Gică Hagi și soția sa, Marilena, să ne fie nași. Era idolul meu. Au acceptat să ne fie părinți spirituali și în august 2000 ne-am căsătorit”, a povestit Mutu.
Adi Mutu și Alexandra sunt părinții unui băiat, Mario, ce va împlini 19 ani în toamnă.
„A fost o iubire fulgerătoare, de adolescenți, aș spune chiar de copii. Dacă mă uit înapoi, cred că la această vârstă un bărbat nu e copt, mai are de mâncat mămăligă. Atenție, nu spun că cei care se căsătoresc de tineri nu au șanse să rămână împreună, dar la noi nu a funcționat!
Fiecare avea jobul său, eram vedete, simțeam presiune peste tot pe unde mergeam. Presa era după noi, simțeam, așa, ceva ca o senzație de sufocare. Nu jucam, viitorul meu era incert și lucrul ăsta mă apăsa. Relația nu a mers din cauza tinereții”, scrie fostul internațional.
Adi Mutu a rememorat și povestea de dragoste cu frumoasa dominicană, Consuelo Matos Gomez, cu care a fost însurat între 2005 – 2013 și cu care are două fete, Adriana (16 ani) și Maya (14 ani). „Briliantul” a mărturisit că a tăiat cordonul ombilical al ambelor fetițe, la nașterea lor, dar că prima oară era să leșine din această cauză.
„Adriana a venit pe lume la Miami. Consuelo mi-a spus, într-o seară de 2006: „Mi s-a rupt apa!”. Ne-am suit în mașină, până la spital am făcut 20 de minute, aveam emoții mari, mari de tot. (…) Am ajuns, m-au lăsat în salon, Consuelo mi-a spus că e obosită și că vrea să doarmă și că eu trebuie să monitorizez inima micuței ce nu se născuse încă.
„Uite, privești acolo, pe ecran”. M-am uitat la punctulețul acela care bătea până… am adormit și eu. Apoi a apărut un doctor de origine ecuadoriană, care m-a lăsat să tai cordonul ombilical. M-a luat cu leșin.
Peste doi ani, cu Maya, culmea, același medic! I-am zis din prima: „Acum am curaj!”. M-a lăsat, din nou, să-i tai cordonul”, a mai rememorat Adi Mutu în paginile cărții sale.
Adi Mutu a primit o sumă frumușică pentru că a acceptat să-și pună în paginile unei cărți detaliile vieții sale. El a încasat 100.000 de euro, dar și un anumit procent din vânzări, conform gsp.ro. Din carte nu lipsește episodul „cocaina”, care i-a ruinat cariera la Chelsea, dar nici întâmplări de la începutul carierei sale de fotbalist. Mutu mai are un fiu, Tiago (5 ani) cu Sandra, actuala soție.