După ce au participat la Jubileul reginei Elisabeta a II-a, în Marea Britanie, Prințul Harry și Meghan Markle au revenit în California, Statele Unite ale Americii. Ducele și-a reluat unul dintre hobby-uri, însă s-a accidentat.
Prezent în California, Prințul Harry a jucat un meci de polo pentru echipa prietenului său, Nacho Figueras, echipă numită Los Padres. Ducele a avut un meci bun, însă s-a făcut remarcat dintr-un motiv mai puțin plăcut pentru el.
Într-un moment de neatenție, Prințul Harry s-a dezechilibrat și a căzut de pe cal. Din fericire, nu a suferit răni grave și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Dimpotrivă, s-a reîntors pe teren în doar câteva minute. Din păcate, echipa pentru care juca a pierdut meciul.
La eveniment nu a fost însoțit de Meghan Markle. Aceasta a preferat să-și petreacă timpul liber acasă, departe de ochii curioșilor, conform publicației britanice Daily Mail.
Vizita în Marea Britanie a Prințului Harry, cu ocazia Jubileului reginei, nu a fost una tocmai încântătoare. Acesta a fost dezamăgit de faptul că nu a fost primit cu brațele deschise de către familia regală. De asemenea, propriul său frate ar fi ezitat să petreacă timp alături de el, spunând că trebuie să onoreze alte angajamente.
Prințul Harry și Meghan Markle au fost excluși de la balconul oficial al Palatului Buckingham, având în vedere că nu mai sunt membri activi ai casei regale britanice. Ducele și ducesa au urmărit parada din fostul birou al ducelui de Wellington, alături de copiii lor.
Meghan Markle a fost surprins de jurnaliștii britanici îmbrăcată într-o rochie închisă la culoare şi cu o pălărie mare albă. Pe de cealaltă parte, Prințul Harry a optat pentru un costum închis la culoare contrasta cu uniforma militară tradiţională purtată de tătăl său Charles şi de fratele său mai mare, William, la paradă.
Cei doi nu au dat nicio declarație și niciun interviu despre marele eveniment. Aceștia nu vor să fie acuzați că „fură” atenția presei și a publicului, spun cei de la BBC, într-o perioadă care este dedicată în totalitate reginei Elisabeta a II-a. Aceasta a împlinit 70 de ani de domnie.