S-a aflat de ce a apărut Simona Halep în cărucior cu rotile, în cadrul unui eveniment organizat de academia Mouratoglou. Sportiva a vrut să vadă cum sunt nevoite să joace tenis persoanele cu dizabilități. Momentul i-a emoționat pe foarte mulți.
Simona Halep a apărut în cărucior cu rotile la un eveniment special organizat de Academia Mouratoglou. Românca a experimentat astfel cum sunt nevoite să joace tenis persoanele cu dizabilități.
Înainte de a ajunge la Cluj pentru a fi alături de Horia Tecău, la evenimentul de retragere al campionului din proba de dublu, Simona Halep a fost invitată la Academia Mouratoglou.
După sărbătorirea promoție de absolvenți, fostul lider mondial a participat la un eveniment special. Simona Halep a jucat tenis în scaunul cu rotile, alături de Patrick Mouratoglou și Michael Jeremiasz, medaliat de patru ori în jocurile paralimpice, la tenis.
Evenimentul a avut loc la Nice, unde cei trei au schimbat mai multe mingi. Simona Halep a fost foarte emoționată, iar la final a recunoscut că a învățat că sportul poate fi practicat în orice condiții, ceea ce este cel mai important.
Patrick Mouratoglou a devenit antrenorul Simonei Halep la începutul lunii aprilie. Marea campioană româncă a participat deja la câteva turnee sub îndrumarea francezului și chiar dacă nu a obținut rezultate notabile, asta nu i-a afectat relația cu antrenorul francez.
În prezent, Simona Halep se pregătește pentru turneul WTA 250 de la Bad Homburg, Germania. Înainte, ea va participa la Wimbledon. Între timp, Patrick Mouratoglou a invitat-o pe Simona Halep la ceremonia de absolvire a celor care au urmat cursurile Mouratoglou International School. Sportiva noastră a acceptat imediat invitația, după care a postat mai multe imagini de la acest eveniment, însoțite de un mesaj sugestiv.
„Ce onoare a fost să-i sărbătorim pe absolvenții din 2022 ai @mouratoglou_tennis_academy. Vă doresc fiecăruia dintre voi mult succes în următorul capitol din viață. Amintiți-vă întotdeauna să dați totul, să aveți încredere în voi și să visați la lucruri mărețe, chiar dacă pare înfricoșător!”, a scris Simona Halep pe contul său de Instagram.
De partea cealaltă, Patrick Mouratoglou i-a transmis un mesaj de mulțumire Simonei Help pentru participarea la ceremonia organizată de academia sa. Acesta s-a arătat fericit că tinerii tenismeni formați de el au putut sta în fața unei câștigătoare la Roland Garros și Wimbledon.