21 oct. 2019 | 19:56

Merge prin pădure și prin frig ca să ajungă la școală. Povestea lui Adrian, copilul care învinge munții de dragul învățăturii

Știri generale
Merge prin pădure și prin frig ca să ajungă la școală. Povestea lui Adrian, copilul care învinge munții de dragul învățăturii
Merge prin pădure și prin frig ca să ajungă la școală. Povestea lui Adrian

Adrian, un nume simplu, un destin predestinat. Are 9 ani și merge prin pădure și frig ca să ajungă la școală. Familia îl susține, iar tatăl îl așteaptă în vârful dealului de frica animalelor. Toți sunt conștienți că numai învățătura îi e scăpare din pustiu.

Povestea lui Adrian. Merge prin pădure și prin frig ca să ajungă la școală

Am ajuns în secolul XXI și frânturi că trăim în trecut sunt cum ne întoarcem privirea. Unii se suforcă din cauza poluării, dar, cu toate acestea, există locuri unde sunt numai ecouri de oameni, câțiva bătrâni și copii care cresc, se chinuie, dar se încăpățânează să învețe, deși până la școală au de luat pădurea la pas.

Merge prin pădure și prin frig ca să ajungă la școală. Povestea lui Adrian, copilul care învinge munții de dragul învățăturii

Casa lui Adrian

Pentru a ne poziționa mai bine, este vorba de Hotaru, un sat din Olt, unde mai trăiesc trei zâmbete: Mihaela, Adrian și Relu, care merg, fie ploaie, fie vânt, prin pădure, pentru a ajunge la școlile din satele vecine.

”Satul e neghina în grâu”

Despre satul lor, tanti Ioana spune că va muri și că va fi dat uitării. ”Fără copii satul e ca neghina în grâu. Școală nu mai avem demult. Mama mi-a povestit că atunci când au venit rușii în Al Doilea Război Mondial a ieșit pe uliță cu flori pentru copiii ei. Și rușii au întâmpiat-o cu o urare. Ei credeau că florile sunt pentru ei. Femeile își dădeau cu cenușă pe ochi și cu tăciune și spuneau că sunt bolnave ca să scape de violul rușilor. Rușii au făcut prăpăd, până și buchetul l-au dat cailor”, a povestit tanti Ioana.

30 de ani de la Revoluție și nimic nou. Printre baloții de fân, după o poartă de lemn, peste deal, poți vedea casa unui copilaș. Îi place să citească și chiar dacă merge mai mult de 4 kilometri dus și 4 întors pentru a ajunge la unitatea de învățământ din Andreiașu, Adrian știe că numai educația îi e scăpare din pustiul în care se află astăzi. Copilul mai și visează și spune că vrea să devină om de știință.

Parteneri
Ce spunea Nicu Sârghea, tobosarul Vunk, înainte cu puțin timp să se stingă. Dialogul făcut public este tulburator
Redactia.ro
Un preparat scump în meniurile de azi din întreaga lume, hrana de bază a țăranilor români de acum un veac
Click.ro
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Final de poveste. Alexia Eram s-a sărutat cu noul iubit în văzul tuturor! L-a dat uitării definitiv pe Mario Fresh definitiv!
Unica.ro
Cele mai puternice pașapoarte din lume. Pe ce loc se află cel românesc
EVZ.ro
”Uită-mă, nu mă întorc”. Mario Fresh, mesaj ascuns pentru Alexia Eram! S-a aflat totul despre motivele despărțirii
Spynews
Se înlocuiesc buletinele. Anunț pentru cei născuți înainte de 1970. Expiră pe 12 octombrie
Capital.ro
S-a iubit cu Florin Chilian, a dispărut din showbiz, a născut, iar acum e complet schimbată. Imagini rare cu soțul și fetița ei
Avantaje
RĂSTURNARE privind ALEGERILE PREZIDENȚIALE! UN nou SCENARIU pentru VIITORUL PREȘEDINTE
Mediaflux
Cum i-a urat Naomi Hedman "La mulți ani" iubitului ei, Andrew Barabancea, de ziua lui de naștere. Imaginea publicată de vedetă / FOTO
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro