Simona Pătruleasa Ivanof este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite prezentatoare tv din România. Aceasta a fost invitată în cadrul emisiunii Ego Life, unde a fost întrebată de relația dintre ea și fiica ei, în vârstă de 10 ani.
Ingrid a ajuns la frumoasa vârstă e 10 ani, o vârsta la care și-a găsit pasiunea pentru modă, așa că le cere mereu părinților haine sau încălțăminte, pentru a fi în pas cu moda. Micuța o critică până și pe mama ei, spunând că poartă articole vestimentare pentru femei cu vârsta mai înaintată decât ea.
“Ea consideră că sunt prea clasică, că mă îmbrac ca o doamnă de 50 de ani, mi-a spus de nenumărate ori și i-am spus: nu înțeleg de ce îmi spui asta pentru că eu chiar port pantaloni din piele, eu port tot felul de lucruri destul de moderne. Mi-a spus: nu, ceea ce porți tu nu e ok. M-a criticat foarte dur”, a spus Simona Pătruleasa Ivanof în cadrul emisiunii Ego Life.
Simona Pătruleasa și soțul ei au avut parte de o educație foarte bună, ca la carte, așa că încearcă să îi ofere același lucru și fetiței lor. Desigur, trăim vremuri diferite, iar cei doi părinți au fost nevoiți să se adapteze la prezent și au realizat că, în anumite situații, a fost necesar să pună limite.
“Să-i dăm acea libertate (n.r. copilului), să nu îi tăiem aripile, dar uite, influența asta care vine… ea nu are Instagram, nu are… ce mai sunt lucrurile astea. Dar cu toate astea se mai uită pe Youtube, mai ascultă o melodie și atunci îi mai apar tot felul de propuneri și de lucruri și este influențată și-și dorește și ea să poarte nu știu ce. Noi i-am spus: nu, nu e potrivit vârstei tale, o să ai timp să încerci mai târziu. E foarte greu”, a mai spus Simona Pătruleasa în cadrul emisiunii Ego Life.
Prezentatoarea TV își îndeamnă fiica sa fie mai bună pe zi ce trece și să nu se compare cu nimeni. De asemenea, chiar dacă uneori trebuie să se impună, Simona recunoaște că îi este greu să-i refuze micuței ceva.