Președintele rus Vladimir Putin a avut o primă reacție despre impactul sancțiunilor impuse de Occident țării sale. Încă de la începutul operațiunii militare demarată de Rusia împotriva Ucrainei, Europa, dar și America s-au aliat în a pune sancțiuni economice cât mai dure Rusiei, cu scopul de a-i pune pe butuci economia. Cât este afectată țara, conform liderului de la Kremlin, vedeți un pic mai jos.
În ciuda sancțiunilor economice grele impuse de Occident, Rusia anunță că rezistă destul de bine.
„În ciuda tuturor dificultăților, economia rusă rezistă impactului sancțiunilor și rezistă destul de bine”, a declarat Vladimir Putin în cadrul unei întâlniri cu președintele belarus Alexander Lukașenko în orașul stațiune Soci, de la Marea Neagră.
Vladimir Putin susține că poate dovedi cu cifre că economia țării sale nu a fost atât de afectată pe cât se credea.
„Acest lucru este conform tuturor principalilor indicatori macroeconomici”, a adăugat liderul de la Kremlin.
De asemenea, Vladimir Putin a recunuscut că nu este ușor, dar cu o atenție specială din partea guvernului totul se rezolvă. În plus, șeful de la Kremlin crede că tot acest rău adus de sancțiuni va avea un afect pozitiv.
„Da, nu este ușor. Tot ceea ce se întâmplă necesită o atenție specială din partea blocului economic al guvernului. În ansamblu, aceste eforturi au un efect pozitiv”, mai afirmă Putin.
Banca Centrală a Rusiei a anunțat la sfârșitul lunii aprilie că se așteaptă ca economia rusă să se reducă cu 8 până la 10% în acest an, precizând o scădere a activității economice în martie după impunerea sancțiunilor internaționale asupra Rusiei. În plus, la începutul aceleiași luni, Banca Mondială a prezis că PIB-ul rusesc se va contracta cu 11,2% în 2022.
Pe de altă parte, Kremlinul se arată „îngrijorat” de soldatul rus Vadim Shishimarin, judecat pentru crime de război în Ucraina, și va căuta modalități de a-i oferi acestuia asistență, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov.
„Desigur, suntem îngrijorați de soarta cetățeanului nostru. Nu avem multe oportunități de a-i proteja interesele pe teren, deoarece instituțiile străine nu au de fapt nicio activitate la Kiev. Dar asta nu înseamnă că nu vom lua în considerare posibilitatea de a face încercări prin alte canale”, a spus Dmitri Peskov într-o conferință telefonică regulată.
Vadim Shishimarin, 21 de ani, este primul militar rus acuzat de crime de război în Ucraina. Luni, Vadim Shishimarin a fost găsit vinovat că a împușcat un civil neînarmat în regiunea Sumy din Ucraina și a fost condamnat de un tribunal de la Kiev la pușcărie pe viață.