Alina Sorescu a avut prima apariție după ce s-a aflat de divorțul furtunos dintre ea și Alexandru Ciucu. Cei doi soți au ales să meargă pe drumuri separate, dar nu într-un mod prea plăcut. Aceștia se află în plin proces, dar viața merge mai departe pentru celebra solistă. Cum a fost surprinsă recent? Chiar blondina a fost cea care a anunțat că actele pentru separarea oficială au fost depuse încă de la începutul anului curent.
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-au separat, iar acum sunt în plin proces de divorț. Cântăreața este vizibil extrem de afectată de eveniment, mai cu seamă că a subliniat într-un mesaj din mediul online că va face tot ce îi stă în putință pentru a-și proteja cele două fetițe.
Cu toate că trece prin clipe grele, solista nu își neglijează proiectele. Mai exact, podcast-ul pe care îl găzduiește este acum o cale de evadare pentru ea. Practic, ea a avut prima apariție în mediul online după ce a postat vestea că ea și celebrul designer nu mai formează un cuplu.
“Azi s-a lansat un nou episod din #estheticreview, podcastul pe care îl găzduiesc pe youtube 👉 Abordăm teme de frumusețe și întreținere și vorbim despre soluții medicale de ultimă generație 💪 Link in bio”, a anunțat Alina Sorescu, pe Instagram.
Fanii se bucură că Alina încearcă măcar pentru câteva clipe să uite de problemele pe care le are. Oamenii care o iubesc așteptau cu nerăbdare ca aceasta să revină în prim-plan.
Cei doi soți au ales să se despartă oficial după 12 ani de căsătorie. Cântăreața și-a făcut bagajele de câteva luni și a plecat din căminul conjugal.
Cea din urmă s-a mutat într-un apartament cu cele două fete ale cuplului, iar Alexandru Ciucu a rămas în locuința de 2.000 de metri pătrați în care a stat anterior familia.
Se zvonește că principalul motiv pentru care Alina a cerut divorțul a fost infidelitatea designer-ului. Ea a mărturisit în urmă cu ceva timp că nu poate trece peste acest lucru într-o relație.
„Nu mă deranjează dacă se uită la alte femei, şi eu mă uit la bărbaţi frumoşi, asta nu înseamnă că îl înşel. De la a te uita la o femeie şi până la a înşela este cale lungă. Asta nu accept”, declara, acum ceva vreme, Alina Sorescu.