Jupiter, Marele Benefic al astrologiei, intră astăzi în zodia Berbec și o va tranzita până pe 28 octombrie. Jupiter a fost ultima dată în Berbec acum 12 ani, prin urmare este un tranzit important care deschide un nou ciclu de 12 ani. Vine cu energie, cu un suflu nou și cu mult curaj pe care, însă, îl putem duce ușor la extrem. Jupiter aduce progres, expansiune, șanse de afirmare, mai mult chef de distracție și un optimism ușor exagerat. Toate acestea vor fi resimțite în acel sector de viață din astrograma noastră unde avem zodia Berbec.
Recomandare! Citiți horoscopul atât pentru zodie, cât și pentru semnul de ascendent.
Dat fiind că Jupiter intră în zodia ta, vei deschide o nouă etapă în viața ta plină de curaj. Te vei bucura de putere interioară, de vitalitate și vei lupta să-ți atingi obiectivele. Atenție la excesele pe care le poți face cu ușurință acum și ai grijă la sănătate, dacă știi că există deja probleme. Este o perioadă bună să faci sport și să faci progrese în viața personală.
Jupiter te va îndemna să te preocupi de starea de sănătate, mai ales dacă este vorba de afecțiuni mai vechi netratate sau de afecțiuni cronice. Pe acestea Jupiter le poate amplifica. Ai grijă și la tendința de a victimiza sau de a te panica din orice. Partea cu plus este că Jupiter îți aduce și optimism și credința că totul va fi bine. Șansele de vindecare sunt mari și totodată vei observa că te vei detașa foarte ușor de tot ce este toxic și bolnăvicios în viața ta.
Jupiter te susține să îți lărgești anturajul, să cunoști noi oameni și să faci progrese în viața ta cu ajutorul altora, îndeosebi al prietenilor. Te poți implica în noi proiecte, te bucuri de popularitate și dacă ești deja partea unui proiect, ai ocazia să faci progrese cu acesta și să-l duci la succes. Crește optimismul cu privire la viitor și ai șanse mari să începi o nouă relație, posibil chiar cu o persoană cunoscută prin intermediul anturajului.
Jupiter intră în sectorul carierei tale și îți aduce șanse de afirmare, ocazia de a te face cunoscut sau de a-ți atinge niște obiective la care visezi de multă vreme. Ai grijă ca din dorința de a te face remarcat, să nu preiei mai multe responsabilități decât poți duce. Jupiter te susține să-ți schimbi statutul socio-profesional, așa că te poți aștepta inclusiv la oficializarea unei relații.
Pe tine te avantajează intrarea lui Jupiter în Berbec pentru că îți stimulează curiozitatea. Nu este exclus ca în timpul acestui tranzit să te înscrii la cursuri, la noi seminarii, chiar să începi o facultate și să obții o nouă diplomă. Este o perioada care pentru unii nativi poate veni cu mutare în străinătate sau cu o călătorie mult dorită. Ține cont că este important să faci lucrurile corect și moral, în caz contrar s-ar putea să ai probleme cu legea.
Jupiter în Berbec aduce multă pasiune în viața ta intimă și ocazia de a-ți redescoperi sexualitatea. Ai grijă la tendința de infidelitate sau de a intra în relații tabu. Tot Jupiter te susține să-ți crești veniturile cu ajutorul celorlalți. Este posibil că partenerului de viață să-i crească încasările sau o afacere în care ești implicat sa aibă profit mai mare. De asemenea, poți obține mai ușor un credit, un bun material și poți avea câștig în cazul unui partaj.
Jupiter va tranzita sectorul relațiilor tale și poți face progrese în relația de cuplu. Unii nativi pot face sau poți primi o cerere în căsătorie, în timp ce alții au curajul sa rupă o relație sau să divorțeze. Dacă ești singur, Jupiter îți aduce șansa de a cunoaște persoane noi și, implicit, șansa de a începe o nouă relație de viitor. Din punct de vedere profesional, este un tranzit care îți poate aduce noi contracte și noi asocieri.
Pentru tine începe o perioadă în care poți face progrese la locul de muncă. Pot veni noi sarcini care să te ajue să te pui în valoare sau poate chiar îți iei un job extra care să-ți aducă un ban în plus. Sunt nativi care se pot angaja sau își pot schimba locul de muncă cu unul mai bine plătit. Pe de altă parte, este o perioadă în care ar trebui să te preocupi de problemele de sănătate existente pentru că Jupiter le poate amplifica. Începe prin a-ți schimba stilul de viață și a face sport. Ai grijă la alimentație și nu face excese.
Jupiter îți activează sectorul iubirii și te ajută să faci progrese cu o relație sentimentală. Dacă ești singur, ai toate șansele să te îndrăgostești și să începi o nouă poveste de iubire. Cheful de distracție, de flirt și aventură va crește, așa că ai grijă la tendința de infidelitate. Este o perioadă fertilă pentru cei care vor să devină părinți.
În perioada acestui tranzit jupiterian ai ocazia să-ți îmbunătățești relația cu familia și să ajungi la o înțelegere cu părinții, în special dacă este vorba de actele unei case sau ale unui bun de patrimoniu. Sunt nativi care află că familia va crește, dar și nativi care își doresc să-și construiască propriul cămin. Dacă vrei să-ți cumperi o casă sau să o vinzi sau să obții un credit imobiliar, Jupiter te susține aceste demersuri.
Cu Jupiter în Berbec ai tendința de a spune lucrurilor pe nume mult prea direct și chiar vei vorbi despre tot ceea ce până acum ai ținut ascuns. Este o perioadă foarte bună pentru negocieri și pentru rezolvări legate de acte, pentru a obține o aprobare. Te exprimi cu ușurință, așa că activitățile legate de comerț, PR/Marketing îți pot aduce câștiguri. Este, de asemenea, o perioadă bună să înveți lucruri noi și să dai examene.
Te bucuri de intrarea lui Jupiter în sectorul financiar, prin urmare ai toate șansele ca în perioada următoare să îți crești veniturile. Fie ai curajul necesar să ceri o mărire de salariu, fie să îți schimbi locul de muncă cu unul mai bine plătit. Ține cont că acest tranzit poate aduce și cheltuieli mai mari, deci ai grijă cum îți administrezi bugetul. Grijă, de asemenea, și la tendința de a mânca mai mult ca de obicei.
Horoscopul zilei de 11 mai este realizat de astrologul Mădălina Manole și oferă previziuni complete pentru fiecare zodie bazate pe contextul astrologic al momentului.
Facebook/ Instagram: madalina.manole.astrolog
Vă anunțăm că acest conținut este proprietatea exclusivă PLAYTECH.RO, iar preluarea lui în limita a 300 de cuvinte se poate face doar citând sursa cu link activ! Nerespectarea acestei reguli poate atrage după sine penalități de natură penală sau civilă!