Eurovision 2022 debutează astăzi, 10 mai. Etapa semifinalelor este așteptată cu sufletul la gură de oameni din lumea întreagă. În ce zi în vom vedea pe scenă pe reprezentantul României în competiția celebră de muzică? WRS aduce în fața tuturor cunoscuta piesă ,,Llámame”, care este deja iubită de majoritatea românilor ce au început să o fredoneze de la prima ascultare. Când îl vom vedea pe artist performând la Torino?
România va concura în a doua semifinală de la Torină pe data de 12 mai, de la orele 22:00. Eurovision debutează însă cu această etapă de azi, 10 mai. Reprezentantul nostru mai are de așteptat până joi pentru a urca pe scenă.
Nu mai puțin de 40 de artiști își vor reprezenta țara în cele două semifinale din data de 10 și 12 mai, marele câștigător fiind anunțat pe data de 14 mai. Amintim că în ediția din 2021 a câștigat trupa Maneskin cu piesa „Zitti E Buoni”.
Cele 17 ţări care vor fi reprezentate pe scenă în semifinala de marţi 10 mai sunt: Albania, Letonia, Elveţia, Slovenia, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, Lituania, Regatul Ţărilor de Jos, Norvegia, Portugalia, Danemarca, Armenia, Austria, Croaţia, Islanda şi Grecia și li se vor putea alătura în procesul de vot și telespectatorii din Franța și Italia.
În a doua semifinală în care își va face loc și România vor mai urca pe scenă alte 17 țări: Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta, Muntenegru, Cehia, Polonia, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia, Irlanda cărora li se vor putea alătura cu voturi și telespectatorii din Germania, Spania si Marea Britanie.
Amintim că Uniunea Europeană a Radiofuzionii a decis să excludă anul acesta Rusia din concurs din cauza ofensivei militare lansate contra Ucrainei.
Grupul Big Five compus din: Marea Britanie, Franța, Germania, Italia și Spania se califică direct în marea finală pentru că ele oferă cele mai mari contribuții financiare în cadrul EBU.
Românii sunt extrem de încântați de reprezentantul de anul acesta al țării noastre. El este un tânăr de 28 de ani din Buzău care a devenit cunoscut în trupa SHOT, adusă în prim-plan de Adi Sînă.
„Mişcarea prin care am rupt cămaşa a fost pregătită cu Antonia Nae, designer cu experienţă la nivel internaţional, care a creat toate ţinutele pentru scenă, şi repetată în studio înainte de plecarea la Torino. Mă bucur enorm că a ieşit aşa cum ne doream”, a declarat WRS despre momentul său.