Emma Răducanu a făcut o gafă de proporții în timpul unui interviu, unde a înjurat. Ce a putut să spună jucătoarea care a câștigat US Open la doar 18 ani, fără a suferi vreo înfrângere. Emma Răducanu are acum 19 ani și este locul 12 WTA. Toate amănuntele despre interviul cu bucluc sunt disponibile în rândurile de mai jos.
Emma Răducanu o va întâlni marți la WTA Roma, în primul tur al turneului, pe Bianca Andreescu, de 21 de ani, locul 90 WTA.
Astfel, în timp ce dădea un interviu publicat pe Twitter de SuperTennis TV, Emma Răducanu a fost întrebată dacă a învățat cuvinte în limba italiană. „Che cazzo?!” („What the fuck?!”), a răspuns jucătoarea din Marea Britanie care are origini românești de pe urma tatălui, fără să își dea seama că este o expresie vulgară.
„Reporter: Ultima întrebare este legată de italiana ta. Ai învățat câteva cuvinte în aceste zile?
Emma: Da… che cazzo.
Reporter: Aaaa!
Emma: E un cuvânt urât?
Reporter: Da, puțin.
Emma: Un prieten mi l-a spus. Ce înseamnă?
Reporter: O să-ți spun mai târziu.
Emma: Serios? Am înjurat pe cameră?! Tăiați asta. OMG!”, este discuția în care Emma Răducanu înjură.
Puțini dintre fanii ei știu însă că Emma Răducanu s-a ocupat cu altceva înainte de a păși în lumea sportului alb. Mulți știu performanțele realizate de către tânăra jucătoare britanică de origine română în ultimii ani, însă puțini sunt cei care știu ce a făcut Emma până să ajungă în tenis.
Emma Răducanu a făcut balet, înot și călărie înainte de a stabili că îi place tenisul. Și pentru că părinții ei au fost foarte stricți, Emma Răducanu și-a dezvoltat de mică o gândire de învingător.
Astfel, primul antrenor al Emmei Răducanu a fost chiar tatăl ei, Ion Răducanu, iar vecinii susțin că și acum cei doi joacă tenis pe terenul din curtea casei pe care o dețin în Londra. Emma Răducanu nu s-a născut în Marea Britanie.
Ea a văzut lumina zilei în Canada, din tată român, de loc din București, şi mamă chinezoaică. Apoi, familia ei s-a stabilit în Regatul Unit pe vremea când ea avea doar doi ani. Tenisul l-a început la cinci ani. De asemenea, tânăra sportivă a dezvăluit că „părinţii au fost destul de stricţi. Nu doar cu tenisul, ci cu toate”.