03 mai 2022 | 11:29

Sinucidere șocantă în Timișoara. O mamă de 33 de ani s-a aruncat de pe acoperișul unui bloc cu cei doi copilași în brațe. Unde urma să meargă femeia, de fapt

News
Sinucidere șocantă în Timișoara. O mamă de 33 de ani s-a aruncat de pe acoperișul unui bloc cu cei doi copilași în brațe. Unde urma să meargă femeia, de fapt
Mai multe Ambulanțe au sosit la fața loculu Sursă foto: Opinia Timișoarei

Dramă cumplită în Timișoara, acolo unde o tânără de 33 de ani a decis să-și ia viața în această dimineață, împreună cu cei doi copilași ai săi, în vârstă de 3 și 6 ani. Potrivit ultimelor informații, femeia s-a urcat pe acoperișul unui bloc cu zece etaje, aruncându-se în aer cu ambii copii în brațe. La fața locului s-au mobilizat mai mult echipaje de prim-ajutor, dar din păcate, două dintre victime au fost declarate decedate.

Unde ar fi trebui să meargă femeia, de fapt

Scene șocante au avut loc într-un bloc din Timișoara, acolo unde o mamă care plecase de acasă cu gândul de a-și conduce copiii de 3, respectiv 6 ani la școală, a sfârșit tragic după ce s-a aruncat de pe acoperișul unui bloc cu zece etaje. Din păcate, gestul femeii a fost unul cu atât mai teribil cu cât a dorit ca odată cu ea să moară și copiii săi, pe care i-a luat în brațe în momentul căzăturii în gol.

Potrivit martorilor, femeia și băiețelul au murit la scurt timp după ce s-au prăbușit pe asfalt, în timp ce fetița a mai rezistat câteva minute. Medicii sosiți la fața locului au depus toate eforturile de a o salva, dar din păcate, aceștia au fost nevoiți să declare și decesul ei.

Pentru salvarea lor au intervenit o autospecială de primă intervenție și comandă A200, o ambulanță SMURD tip C cu medic, o ambulanță SMURD tip B, o motocicletă SMURD și 7 subofițeri.

Dan Antonescu, specialist criminolog, a dezvăluit în direct la Antena3 că motivele pentru care femeia ar fi recurs la un asemenea gest disperat pot fi multiple, însă niciunul dintre ele nu justifică uciderea propriilor copii. Printre primele ipoteze ale sinuciderii și a dublei crime se numără starea depresivă în care ar fi putut să se afle femeia, probleme în cuplu sau o despărțire căreia nu a putut să facă față, probleme economice sau o răzbunare.

În ce stare se aflau victimele la sosirea salvatorilor

Oamenii din blocul de pe care s-ar fi aruncat femeia nu au recunoscut victimele, mai mult, aceștia au declarat că în acel imobil nu locuia nicio femeie cu doi copii. În acest moment, autoritățile au demarat o anchetă pentru a afla cauza exactă a tragediei, precum și identitatea victimelor.

“La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite 3 victime căzute de la înălțime (bloc 10 etaje, nu se cunoaște nivelul de la care au căzut), 1 adult de sex feminin cu vârsta de 33 ani și 1 copil (băiat, aproximativ 3 ani) care prezintă leziuni incompatibile cu viața și 1 copil (fată, aproximativ 6 ani) care prezintă semne vitale, căruia i se acordă primul ajutor medical”, au transmis autoritățile imediat după incident.