După arestarea de către polițiștii bulgari, Elena Udrea a fost încarcerată în Bulgaria, așteptând decizia magistraților. Inclusiv în perioada sărbătorilor de Paște, fostul politician a stat în spatele gratiilor. A stat departe de fiica sa și de iubitul acesteia, Adrian Alexandrov. Recent, Alexandrov a vorbit în exclusivitate pentru Impact.ro, de ce se întâmplă cu partenera sa de viață, și care este starea de spirit a acesteia.
După arestarea sa la vama blugară, magistrații bulgari au dispus arestul preventiv până la soluționarea unei posibile decizii de extrădare, de altfel cerută de autoritățile române încă din ziua arestării. La prima înfățișare magistrații bulgari au luat decizia de a nu o elibera, Elena Udrea rămânând în arest preventiv.
Inclusiv în perioada sărbătorilor pascale fostul politician le-a petrecut în închisoare, departe de fiica sa și de Adrian Alexandrov. Conform apropiaților și-a sunat fiica în fiecare zi din închisoare, ulterior transmițând un mesaj și autorităților române:
„Vă mulțumesc tuturor celor care ați înțeles ca sunt arestată ilegal, cu încălcarea Constituției României și a Deciziei CJUE, deopotrivă! Vă mulțumesc tuturor celor care mă susțineți direct sau indirect, prin opiniile pe care le exprimați în mod public.
Este nu doar cauza mea, ci și cauza apărării Constituției. Implicarea voastră îmi dă putere să trec peste acest greu moment și îmi dă speranță că nedreptatea și nelegalitatea la care sunt supusă vor lua sfârșit în curând.”, a delcarat Elena Udrea prin intermediul avocatului său.
Partenerul de viață, și tatăl micuței, Adrian Alexandrov a stat de vorbă în exclusivitate cu redacția Impact.ro despre starea de spirit a Elenei Udrea și de modul cum vede acesta actuala situație, una extrem de delicată, declarând:
„E o perioadă mai mult decât delicată, dar Elena nu are de ales. Ea trebuie să reziste, fiindcă pur și simplu nu are altă soluție!
Nu poți claca când te așteaptă acasă un copil de trei ani și jumătate. Nici eu nu pot face altceva decât să am grijă de micuță!”, a declarat pentru Impact.ro Adrian Alexandrov.
Deși aflată într-o situație extrem de delicată, Elena Udra se bazează, totuși, pe strategia pusă la punct de avocații săi. Întrebat de redacția Impact dacă are detalii despre strategiile avocaților fostului politician, Adrian Alexandrov declară:
„Cred că orice este legal și folositor va fi luat în calcul! Dar amănunte nu cunosc. Da, noi familia, am angajat în Bulgaria un avocat local și trebuia să facem asta fiindcă nu ai cum să cunoști anumite detalii.
Știu însă că termenul următor de judecată este 10 mai și că acesta e deja unul public pentru instanțele bulgărești. Familia mea trebuie să apeleze la toate căile de atac pentru a-și căuta dreptate și penbtru a încerca fata noastră să crească alăturii de ambii părinți”, a adăugat Adrian Alexandrov.
Elena Udrea așteaptă o nouă decizie în privința extrădării sale din partea magistraților bulgari pe 10 mai a.c.