15 oct. 2019 | 08:00

La propria înmormântare, a făcut cea mai bună glumă: au râs de s-au prăpădit

Știri generale
La propria înmormântare, a făcut cea mai bună glumă: au râs de s-au prăpădit

De cele mai multe ori, înmormântările reprezintă spațiul unor scene dramatice, încărcate de tristețe. Se pare totuși că mai există și excepții de la regulă.

La o înmormântare desfășurată de curând în Irlanda, partipanții care au venit să jelească persoana decedată au avut un șoc. Din sicriul care tocmai fusese coborât în groapă, s-a auzit vocea celui decedat. Nu a crezut nimeni că era în viață, ci și-au dat seama că bărbatul regizase întreaga scenă înainte să-și piardă viață, de dragul celor prezenți. Pur și simplu, nu vroia ca oamenii să fie triști la acest eveniment.

Zeci de oameni care au participat la funeraliile lui Shay Bradley, veteran în armata irlandeză, au avut un moment de confuzie totată atunci când au auzit vocea acestuia din sicriu. După ce sicriul a fost coborât în groapă, în momentele în care cei prezenți își luau rămas bun, l-au auzit dintr-o dată pe Shay.„Hei! Lăsați-mă să ies, e a dracului de întuneric aici!”. Nu durat mult până și-au dat seama, după câteva clipe, că bărbatul le juca o ultimă farsă, potrivit Daily Mail.

Știrea a devenit virală online și foarte mulți s-au amuzat teribil de ce s-a întâmplat acolo. Au venit să-l conducă pe ultimul drum și au plecat răzând în hohote, cu o poveste de spus nepoților.

Shay Bradley a murit în urmă cu aproximativ o săptămână, pe 8 octombrie, în urma unei boli care l-a chinuit în ultimii ani. După ce scenele de la înmormântarea lui au fost postate online și s-au viralizat, fiica lui a explicat într-un mesaj pe Twitter că Shay a plănuit totul și că s-ar fi bucurat nespus dacă îî vedea pe cei dragi râzând cu atâta poftă la înmormântarea lui. Bărbatul nu a vrut să le lase un gust amar celor care s-au reunit cu ocazia unui ultim omagiu și și-a atins scopul, chiar dacă nu a fost să vadă efectul farsei plănuite.

Parteneri
Silviu Prigoană, ultimele dorințe înainte de a muri. Ce a putut să spună cu doar puțin timp înainte să treacă în neființă
Redactia.ro
Unde va fi înmormântat Silviu Prigoană? „La etajul doi mă duc, sub tata! Sunt pregătit să mor.” Declarații halucinante ale omului de afaceri în podcastul lui Bursucu cu câteva zile înainte să moară!
Click.ro
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu Rusia
Digi24
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Vocea.biz
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris'. Ce răspuns a primit impresara de la fostul soț
Unica.ro
Cum a pierdut Geoană în fața lui Băsescu. Dezvăluirile unui fost șef SIE
EVZ.ro
Ce a comandat Silviu Prigoană de la restaurantul din Bran, cu câteva minute înainte să moară. Afaceristul nu a mai apucat să mănânce
Spynews
Taxă la bancomate. Anunț pentru toți românii care vor să retragă numerar de la ATM
Capital.ro
Silviu Prigoană, 8 căsnicii, 4 soții, 6 divorțuri. Prima soție l-a lăsat văduv, iar ultima i-a adus liniștea, până când moartea i-a despărțit. Cine sunt femeile care i-au marcat viața
Avantaje
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României! CUTREMUR la nivel național
Mediaflux
Trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană a fost ridicat de la INML Brașov. Ce se va întâmpla înainte de a fi depus la capelă
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Mesajul lui chef Nicolai Tand după câștigarea marelui premiu în Finala Asia Express, sezonul 7. Ce a transmis concurentul
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro