29 apr. 2022 | 09:26

Simona Halep, impresionată de antrenamentele cu Patrick Mouratoglou: „N-am mai făcut așa ceva în viața mea”

Sport
Simona Halep, impresionată de antrenamentele cu Patrick Mouratoglou: „N-am mai făcut așa ceva în viața mea”
Simona Halep a câștigat în agresivitate și încredere de când se antrenează cu francezul Patrick Mouratoglou

Simona Halep, impresionată de antrenamentele cu Patrick Mouratoglou. Fostul lider mondial a inaugurat cu o victorie clară colaborarea cu tehnicianul francez. Românca s-a impus lejer, scor 6-2, 6-3, în fața chinezoaicei Shuai Zhang (33 de ani, 39 WTA), în primul tur al turneului de la Madrid. Simona Halep a recunoscut că alături de Mouratoglou a câștigat în agresivitate, fiind impresionată de stilul acestuia de pregătire.

Simona Halep, impresionată de antrenamentele cu Patrick Mouratoglou

Simona Halep, impresionată de antrenamentele cu Patrick Mouratoglou. Fostul lider mondial a debutat cu o victorie convingătoare în turneul de la Madrid. Românca s-a impus lejer, scor 6-2, 6-3, în fața chinezoaicei Shuai Zhang (33 de ani, 39 WTA), după un meci pe care l-a controlat în totalitate.

Halep a mărturisit într-un interviu pentru Tennis Majors, înainte de începerea competiției că a fost aproape de retragere, în 2021, după accidentarea gravă suferită la Roma.

„La 30 de ani, am crezut că e gata cariera mea și am fost aproape de retragere în acest an. De fapt, a fost anul trecut, după accidentarea suferită. La începutul anului 2022, m-am simțit puțin mai bine, dar nu eram foarte încrezătoare și am crezut că nu voi mai juca tenis.

Nu am crezut că voi reveni la același nivel după accidentare, pentru că am lipsit patru luni. N-am mai stat niciodată patru luni departe de tenis și am avut probleme mari anul trecut, m-am chinuit. Totodată, am considerat că vârsta de 30 de ani este potrivită pentru a mă retrage din tenis”, a spus Halep pentru sursa citată.

„N-am mai făcut așa ceva în viața mea”

Simona Halep (21 WTA) a dezvăluit că pasiunea pentru tenis a redescoperit-o odată cu antrenamentele făcute la Academia Mouratoglou, încă din luna februarie, înainte de turneele din SUA.

„Apoi, am descoperit această academie (n.r. – cea condusă de Patrick Mouratoglou), am simțit că focul s-a aprins din nou, că a revenit pasiunea mea pentru tenis.

Am văzut copii care făceau tot ce puteau pentru a ajunge la cel mai înalt nivel. Aveam nevoie de acest lucru, să văd dorința la alți oameni, la copii, pentru a reveni și la mine” a mai declarat Simona Halep, conform sursei citate.

„Aveam nevoie de o persoană care să mă conducă”

Simona Halep a lăudat metodele de antrenament ale francezului. Ea a recunoscut că are nevoie de o persoană care să o conducă, iar Mouratoglou are puterea să facă asta.

„Simt că pot avea o conexiune cu el şi că are suficientă putere pentru a mă conduce, iar eu aveam nevoie de o persoană care să mă conducă. Nimeni nu se poate compara cu Serena, aşa că nu am de gând să fac asta acum. El ştie că sunt o persoană diferită, am un stil de joc diferit, o structură diferită. Şi nu prea vorbim despre asta. Ne concentrăm doar pe noi înşine, pe ceea ce avem, pe ceea ce trebuie să facem pentru a deveni cea mai bună versiune a mea”, a spus românca într-un interviu pentru WTA.

Halep a mai adăugat că a câștigat în agresivitate, dat fiind că încerderea pe care o are în Mouratoglou i-a dat curajul să facă asta.

„Ştiam că trebuie să fiu un pic mai agresivă, pentru că tenisul se schimbă, după părerea mea, este multă forţă. Aşa că aş putea spune că unele jucătoare m-ar putea depăşi dacă aş fi, să zicem, la 100 de metri în spatele terenului. Nu am avut suficientă putere sau suficiente lucruri de făcut pentru a le solicita un pic. Aşa că forţa mă învingea. Acum, fiind mai agresivă, cred că am o şansă mai bună. Aşa că da, împreună am decis asta şi, având încredere în el, a fost mult mai uşor să o fac. Înainte nu prea aveam încredere în mine că sunt capabilă să fac acest joc în fiecare zi. Cu el am avut încredere şi am făcut-o în fiecare zi, timp de patru săptămâni la academie, iar acum devine un pic mai natural”, a declarat Halep, potrivit site-ului oficial al WTA.

S-a pregătit de la ora 8.30 dimineața

Românca a mai dezvăluit că în cadrul pregătirii de la Academia Mouratoglou a făcut antrenamente de la 8.30 dimineața, pentru prima oară în viața ei, dat fiind că nu-i place în mod deosebit pregătirea la ore matinale.

„Am fost la academie şi am văzut că toţi copiii de acolo se antrenează şi au dorinţa de a deveni campioni. Munceau din greu, la ora 8.00 dimineaţa erau pe teren. I-am spus lui Patrick că este destul de greu. Dar am făcut două săptămâni de antrenament la 8.30 dimineaţa, ceea ce nu mai făcusem niciodată în viaţa mea. Dar am făcut-o cu plăcere şi am făcut-o uşor. Aşa că asta m-a făcut să mă gândesc că încă îmi place şi că încă pot să joc. Aşa că, dacă sunt sănătoasă, cred că pot avea un joc bun”, a mai spus jucătoarea română.

Simona Halep va avea un meci „de foc” în turul 2, la Madrid. Ea o va întâlni pe principala favorită a turneului, spaniola Paula Badosa (2 WTA). Aceasta a trecut în prima manșă, scor 6-3, 6-0, de rusoaica Veronika Kudermetova (25 WTA). Partida Halep – Badosa va avea loc sâmbătă, 30 aprilie.

Parteneri
De ce s-a stins, de fapt, actorul Mircea Diaconu. Fiica sa vine cu dezvăluiri cutremurătoare. "Am sufletul sfâșiat"
Redactia.ro
Cum se denunțau vecinii unii pe alții la Securitate:„Aflându-se în casă, cu ușa deschisă, s-a exprimat într-un mod imposibil de reprodus la adresa tov. Ceaușescu“
Click.ro
Deținuții vor lucra pe viitoarele şantiere de autostrăzi şi drumuri expres. Vor primi bani, iar pedeapsa li se va reduce
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Care este 'marele păcat' pe care credincioșii îl fac în Ajunul Crăciunului. Preotul Vasile Ioana avertizează: 'Dragii mei, vă implor! Nu se face!'
Unica.ro
Taxele și impozitele, în 2025. Veste mare pentru milioane de români
EVZ.ro
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Ar putea fi descalificat. Nu se aștepta la una ca asta
Capital.ro
Pentru el s-a transformat Maria Popovici? A fost surprinsă la ceas de seară cu un bărbat elegant și galant. Divorțul de Mincu a schimbat-o radical. 20 de imagini în care nu o mai recunoști
Avantaje
MAJORARE de PENSIE, după SĂRBĂTORI. Lista CREȘTERILOR de venituri, din IANUARIEI
Mediaflux
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Spynews.ro
Cum arată mama lui Marcel de la Insula Iubirii. Cum a surprins-o fosta ispită masculină chiar în aeroport înainte de căsătorie
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro