Bogdan Drăghici, președintele Asociației TATA, decedat astăzi, profita de divorțurile în care erau implicate vedete, nu doar pentru a se afirma public, dar și pentru a găsi alte surse de venituri. Fostul afacerist de la Izvorani a mărturisit că acesta i-a cerut bani atât lui, cât și Monicăi Gabor, pentru a le ține partea în scandalul ce viza divorțul lor.
Irinel Columbeanu și Monica Gabor au avut parte de un divorț cu scandal, mai ales că la mijloc se afla lupta pentru custodia Irinei, fiica celor doi. Despărțirea lor a fost mult mediatizată, iar în jurul acestora au apărut tot felul de personaje, care-i criticau sau le ținea partea. Odată cu decesul lui Bogdan Drăghici, președintele Asociației TATA, care a murit astăzi, după ce mașina în care se afla a intrat cu putere în gardul metalic de la Ambasada Rusiei și a ars într-un incendiu, Irinel Columbeanu a mărturisit că și el, la rându-i, a avut probleme cu acesta. Mai mult, fostul afacerist de la Izvorani a declarat pentru impact.ro că Drăghici i-a cerut bani pentru a-i lua partea în scandalul cu Monica Gabor, fosta soție.
„M-a contactat la câteva zile după ce s-a aflat de divorț, atât pe mine, cât și pe Monica. Mi-a cerut bani. Am declarat acest lucru și când m-am întâlnit cu reprezentanta Serviciului de Probațiune, fix cam în perioada în care începuse scandalul cu Gheorghe Dincă. Am intrebat dacă declarația mea a contribuit la condamnarea acestuia, dar mi s-a spus că am fost solicitat, ca și alții, pentru a se putea realiza profilul psihologic al acestuia”, a declarat Irinel Columbanu pentru Playtech.ro.
Fostul soț al Monicăi Gabor ne-a mai spus că odată ce l-a refuzat, Bogdan Drăghici a ieșit la atac și a solicitat decăderea sa din drepturile părintești.
„În afara faptului că a încercat să mă convingă să contribui și eu la finanțarea Asociației TATA, ca și pe alți tați care se aflau în curs de divorț, constatând că nu o fac, a solicitat ca presedinte al Asociației, decăderea mea din drepturile părintești”, a precizat acesta.
Bogdan Drăghici a fost reținut de procurori și arestat preventive mai multe luni în anul 2019, înr-un dosar de viol cu minori, acuzat fiind de procurori că șia abuzat propria fiică. Ieri, președintele Asociației TATA primise sentința de condamnare la 15 ani și 4 luni de închisoare, de la Judecătoria Sectorului 2, dar avea dreptul că facă recurs.
Drăghici a apărut pentru prima dată în spațiul public în anii 90, în perioada în care șeful Vămii din România era liberalul Nini Săpunaru.