Situația din Ucraina nu a rămas fără ecou în România, unde multe ONG-uri și mii de persoane au ajutat refugiații încă de la primele semne de criză umanitară. Oamenii au fugit din calea războiului, plecând cu doar câteva haine și acte după ei, în timp ce casele le erau bombardate. Întreaga Europă s-a mobilizat exemplar pentru a ajuta în criza refugiaților, o criză pe care ONU a numit-o cea mai gravă criză de după cel de-al Doilea Război Mondial.
În România, multe persoane publice au condamnat „operațiunea militară” pe care Vladimir Putin o conduce în Ucraina, îndemnând oamenii, companiile și organizațiile să ajute refugiații.
Totuși, un artist celebru de la noi a avut interdicție de a vorbi despre război. Actorul Mihai Călin a fost chemat de conducerea Teatrului Național din București pentru a i se aduce la cunoștință faptul că îi este interzis să se manifeste în vreun fel cu legătură la tragedia care se petrece la granița țării noastre.
El a vorbit pe pagina lui de Facebook despre ce i s-a întâmplat și cum ar fi vrut ca după spectacol să trimită un mesaj de solidaritate față de poporul ucrainean și artiștii de acolo.
În plus, el a vrut să facă referire la drama petrecută la Teatrul din Mariupol, orașul-port distrus în întregime de bombardamente, în care oamenii încă se află sub dărâmăturile clădirii, după ce s-au ascuns în buncărul Teatrului.
Actorul a scris că ar fi trebuit să joace la Teatrul Academic Ivan Franko din Kiev, în urmă cu doi ani, lucru care nu a mai fost posibil din cauza pandemiei de covid-19.
Mihai Călin s-a declarat scârbit de „dictatura” instituită la TNB și lipsa de empatie de care a dat dovadă conducerea.
„Azi, cu 2 minute înainte de a intra in scena (“No man’s land”), Marius Bodochi, dir artistic interimar, mi-a transmis din partea lui M. Rusu, dir gen interimar, interdicția de a ma manifesta in vreun fel in legatura cu războiul din Ucraina.E adevărat, as fi vrut ca , după aplauze, împreuna cu un coleg, cu steagurile României și Ucrainei, sa dam un mesaj scurt de solidaritate fata de poporul ucrainean,artiștii de acolo, Teatrul din Mariupol și Teatrul Academic “ Ivan Franko” din Kyiv, unde ar fi trebuit sa jucam acum 2 ani( pandemia ne-a oprit).Azi au murit din cauza bombardamentelor 2 cunoscuți artiști ucraineni, o actrița și un balerin.Mi-e greață de “ dictatura” instituita la TNB . Naționalism deșănțat și totală lipsă de înțelegere a menirii Teatrului.Am fost cuminte…. Sa nu tulbur Direcția și o parte din colegi. Somn ușor!”, a scris actorul pe pagina lui de Facebook.