Maria Dragomiroiu a venit cu mărturii emoționante în fața fanilor. Celebra cântăreață de muzică populară a dezvăluit un episod foarte greu din viața sa. Aceasta a susținut de curând că a fost salvată de la un accident de spiritul mamei ei. Solista este convinsă că cea care i-a dat viață a ocrotit-o într-un moment în care avea cea mai mare nevoie. ,,M-a scăpat de la moarte o dată”, a povestit interpreta.
Maria Dragomiroiu a povestit despre un episod care i-a schimbat viața. Celebra interpretă de muzică populară a venit cu detalii pentru fani. Cea din urmă a susținut că au trecut 31 de ani de la decesul mamei sale, dar cu toate astea doar cu ea discută atunci când îi este greu.
De asemenea, solista a susținut că gândul la cea care i-a dat viață a trezit-o într-un moment în care aproape adormise la volan. În apropierea vedetei se afla un plop în care ar fi intrat cu mașina în cazul în care nu s-ar fi oprit. Mai mult decât atât, cântăreața a oferit detalii despre mariajul nefericit alături de primul său soț.
Aceasta a spus că a stat un an de zile fără niciun fir de păr într-o zonă a capului din cauza violențelor din parte primului partener oficial al său. Cu toate astea, fanii sunt fericiți pentru că acum trăiește o poveste incredibilă de iubire care poate să fie un exemplu pentru orice cuplu.
,,Când vorbesc de mama mi-e foarte greu, deși sunt 31 de ani de când a plecat de lângă mine. Mă rugam la Dumnezeu, Doamne, ia din viața mea, ca să îi dai mamei mele. Nu am putut să o salvez.
M-a scăpat de la moarte o dată, pentru că adormisem la volan, veneam de la o nuntă, si am simtit-o pe mamica mea langa mine și m-am gandit, stai, ca mama e moarta. Si m-am trezit. Imediat, in fata mea, la un metru era un plop. Ion (n.red. primul ei sot) m-a apucat de păr și eu plângeam.
Am stat un an zile fără niciun fir de păr într-o parte a capului. Soțul a cerut divorțul. O singura data m-a sunat în anul 1998”, a povestit aceasta la emisiunea ,,La Măruță” despre momentele dramatice din viața ei și despre secunda de inconștiență care ar fi putut să o coste viața.