Bianca Drăgușanu a trecut prin momente dificile în urmă cu doar câteva zile, când fetița ei Sofia a ajuns pe mâinile medicilor. Fata lui Victor Slav a suferit o intervenție chirurgicală la o vârstă fragedă. Cum se simte acum micuța și care este starea ei de sănătate. La nici șase ani, micuța Sofia a fost supusă unei anestezii totale.
Sofia Slav a fost operată de polipi, recent, decizie pe care mama sa, Bianca Drăgușanu, a luat-o împreună cu doctorul fiicei sale. Celebra vedetă le-a împărtășit prietenilor săi virtuali emoțiile și gândurile sale, în timp ce fata ei se afla pe masa de operație.
Deși aflată la o vârstă destul de fragedă, având doar 5 ani și jumătate, fiica Biancăi Drăgușanu a fost supusă unei anestezii totale. Cu toate acestea, operația de extragerea polipilor a fost un real succes, iar acum micuța Sofia se recuperează extrem de rapid.
„Hello, everyone! Ziua de azi a început cu mari emoții pentru mine. Sofia a trecut astăzi prin prima ei anestezie generală și sper că ultima. Am decis împreună cu medicul nostru să o operăm cu de polipi. A fost o fetiță curajoasă, s-a trezit și mă așteaptă. Am sunat-o și mă așteaptă să mă duc cu jucării și cu surprize. Sunt foarte emoționată. Nu am putut să dorm deloc. Vă țin la curent.
Bineînțeles că după această operație, Sofia m-a pus la cea mai grea încercare. M-a trimis să-i iau niște jucării, pe care le-am căutat foarte mult și cu greu le-am găsit. Acum mă duc să i le duc ca să o fac fericită, așa cum mă face ea zilnic.”, a declarat ieri, Bianca Drăgușanu, pe pagina sa de Instagram.
Micuța Sofia și mama ei, Bianca Drăgușanu, sunt extrem de apropiate. Cele două sunt prietene foarte bune și adoră să petreacă timp împreună. Controversatul designer mărturisește că cea mai mare bucurie a sa este atunci când se trezește dimineața, iar fetița ei îi spune cât de mult o iubește.
„Cel mai frumos sentiment pe care îl trăiesc în ultimul an e atunci când vine dimineața și îmi spune ”te iubesc”. E un sentiment incredibil, pe care nu m-am gândit vreodată că o să-l simt. Mă uit la ea și zic „Doamne, îți mulțumesc”. Ea e bateria mea, viața e ca și marea, nu o interesează dacă știi să înoți sau nu. Ea e colacul meu de salvare.
În momentul în care Sofia a venit pe lume a fost o nebunie națională. Toată lumea spunea ca eu am avut o sarcină fake și că am avut o mamă surogat, pentru că eu a treia zi am ieșit din spital într-un corset măsura XS și burta dispăruse instant.
Aici a fost nivelul ambiției mele după sarcină, să mă refac foarte rapid și să nu am timp de depresie. Am avut tot felul de probleme. În ultimele 2 luni nu mai poți să dormi, nu-ți găsești nicio poziție, mâinile umflate, picioarele la fel, te doare spatele, nu poți să te îmbraci.
Nu am fost singură, am avut familia lângă mine, fostul meu soț era lângă mine. I-am aliniat pe toți și le-am spus ce am nevoie să facă”, a spus Bianca Drăgușanu în emisiunea În Oglindă.