În dimineața zilei de joi, 24 februarie, Vladimir Putin a declanșat război împotriva Ucrainei și peste o sută de mii de refugiați au venit în România pentru a căuta refugiu, fugind din calea gloanțelor. Unul dintre cei mai iubiți artiști în România nu a reușit să își aducă familia în țară, aceștia fiind blocați în Cernăuți. Despre cine este vorba.
Artistul Ilie Caraș își strigă disperarea în mediul online și la televizor, după ce sora lui și familia sa au rămas, în continuare, în Ucraina. Sora cântărețului de muzică populară locuiește în Cernăuți, acolo unde are grijă singură de cei 5 copii ai săi. Femeia se ascunde de focurile de armă ce se aud de cealaltă parte a geamurilor casei sale.
„În noaptea în care s-a dat atacul la 80 km de Cernăuți, sora mea a vrut să plece, dar și-a dat seama că nu are cum cu 5 copii, cel mai mic având 3 luni. Vedem ce o să fie, dacă e ceva vor fugi prin pădure până la vamă. Avem beci făcut la casă, foarte trainic, așa cum este tradiția demult la noi în Cernăuți.
Ultima dată am vorbit la telefon cu sora mea aseară. Cea mică zice că vine la mine. O vede pe sora mea că plânge, că e în panică, e fricoasă, este groaznic. Este o panică și o isterie, toată lumea tace, nimeni nu vorbește, le e și frică să vorbească.”, a povestit Ilie Caraș, în exclusivitate pentru wowbiz.ro.
Cumnatul solistului Ilie Caraș nu a putut părăsi regiunea în care a fost trimis pentru a lupta în război, în cazul în care va fi nevoie de acest lucru. Artistul a dezvăluit că, la un moment dat, soțul surorii sale a făcut parte din război.
„Cumnatul meu a fost în prima parte a războiului, iar când a văzut că și a doua parte e foarte urâtă, a plecat, n-a mai stat pe gânduri.
Sora mea e singură acolo, fără soț. El nu a putut părăsi încă țara, îi este frică să lase totul. Casele sunt singure, părăsite, acum, pe această vreme de război sunt vulnerabile furtului.
Și sora mea mijlocie e tot acolo. Sunt vecine, se susțin una pe cealaltă.”, a mărturisit Ilie Caraș, în interviul realizat de Cornelia Ionescu în platoul Wowbiz.
Artistul a mărturisit că un bun prieten de-ai săi și-a pierdut viața în războiul declanșat în Ucraina.
„Prietenul meu român, care era stabilit în Ucraina, a murit, după ce o rachetă a explodat pe mașina cu care mergeau. Au murit toți din acea mașină. Am vorbit cu familia lui, iar părinții blesteamă Rusia atât de mult, că nu s-au gândit niciodată că o țară ortodoxă ar putea ataca o altă țară ortodoxă.”, a declarat Ilie Caraș, în platoul WOWbiz.