Legendele care învăluie Insula Șerpilor de mister. De ce rușii și ucrainenii s-au bătut pentru ea

S-a vorbit mult de-a lungul timpului de Insula Șerpilor, încă de pe vremea războiului ruso-turc, devenind monedă de schimb între imperiul țarist și cel otoman. După cele două războaie, și în urma unei decizii abuzive, insula devenea un punct strategic pentru URSS, construindu-se aici baze militare strategice, intrând în patrimoniul RSS ucraineană. Între anii 1967 și 1987 au existat discuții și negocieri pe marginea retrocedării insulei către statul român, dar ofertele făcute de la Moscova nu erau acceptate. Astăzi, Insula Șerpilor, ocupată încă odată de ruși, aparține statului ucrainean, care-și câștiga independența în 1991. Dar, conform mai multor surse, insula este și astăzi învăluită în mister, mistere ce dăinuie încă de pe vremea grecilor antici, care denumeau micuța insulă Leuke, iar romanii îi spuneau „Insula Alba”.

Insula Șerpilor și misterele istorice

Conform mai multor date de cercetare arheologică, celebra „Insula Șerpilor”, sau cum mai era cunoscută în anthicitate sub numele de Leuce, Leucos, Leuke, Fidonisi, ar fi fost în componența Regatului dacic al regelui Burebista. Importante lucrări istorice, scrise de-a lungul anilor, spun că, împrejurările istorice au făcut ca ea să intre în posesia coloniștilor greci.

Aceștia au întemeiat cetăți pe malurile Pontului Euxinus, vorbind aici de Bizanț, Callatis, Tomis, Histria.

Avocatul Adrian Cuculis lămurește misterul averii lui Silviu Prigoană. Cât o să le revină copiilor Adrianei Bahmuțeanu și ce drepturi are jurnalista

Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”

Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe care le-ai ratat! FOTO

Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien

Ulterior, odată cu venirea romanilor, insula a intrat sub ocupația acestora, dar și a navigatorilor și negustorilor genovezi și venețieni.

Odată cu dezvoltarea regatelor românești, Insula Șerpilor a intrat sub conducerea voievozilor români Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare.

Dar, cum istora este uneori nedreaptă, Insula Șerpilor era anexată, pentru o lungă perioadă de timp, de către Imperiul Otoman.

Mica insulă, punct strategic pentru ruși

Au urmat lungile războaie ruso-turce, după care insula a trecut de la o putere la alta, ajungând la un moment dat, mai exact în 1878 în România.

Din păcate, prin tratatul de pace dintre România și Puterile Aliate și Asociate semnat la Paris, 10 februarie 1947, se  prevedea că „frontiera sovieto-română este astfel fixată în conformitate cu Acordul sovieto-român din 28 iunie 1940”.

Vine februarie 1948, când URSS-ul, prin metode abuzive, anexează definitiv Insula Șerpilor, printr-un protocol semnat la Moscova de către dr. Petru Groza și Viaceslav Molottov, care stabilea că insula intra în componența URSS.

Stabilirea definitivă a frontierei URSS cu România avea să fie ratificată în 1961, prin tratatul aprobat de către Marea Adunare Națională.

În 1987, Ceaușescu a încercat o negociere cu Kremlinul, în vederea retrocedării insulei. Dar oferta Rusiei avea să fie una neacceptată de Nicolae Ceaușescu, ofertă prin care se ceda României 4.000 de km pătrați  din cei 6.000 din jurul insulei.

Independența Ucrainei din 1991 și perpetuarea unui abuz pe Insula Șerpilor

Odată cu anexarea neconsituțională a zonei, Insula Șerpilor intra în patrimoniul RSS ucraineană, aici URSS-ul construind câteva baze militare strategice, care se regăsesc și astăzi.

După 1991, când Ucraina devenea stat independent față de URSS, și ulterior, Federația Rusă, a perpetuat același abuz făcut de imperiul țarist prima dată, și apoi de URSS, după tratatul din 1948 și 1961.

Între anii 1991 și 2008 au existat mai multe tentative de negociere cu autoritățile de la Kiev pentru a ajunge la un punct comun de înțelegere pentru ca Insula Șerpilor să revină între granițele României.

În 1997 România și Ucraina semnau un Tratatul politic de bază, dar nu a soluționat într-o măsură pozitivă pentru România situația de facto. Ulterior, România elabora un acord, atașat la acest tratat, prin care anunța posibilitatea statului român de  a merge cu această cauză la Tribunalul de la Haga.

„Intenția României era de a delimita platoul continental și a zonelor economice exclusive din Marea Neagră în cazul eșecului negocierilor bilaterale.

Această prevedere era menită să determine cele două părți să recurgă la rezolvarea pe cale amiabilă a problemelor ridicate de vecinii de la gurile Dunării și ale Mării Negre.”,spune profesorul Constantin Tănase.

În timpul negocierilor, oficialitățile române nu menționau expres litigiul legat de Insula Șerpilor, ca urmare a unei convenții semnate în 1987 la Montenego Bay care conținea prevederi clare privind regimul juridic al mării teritoriale, al zonei contigente, al platoului continental și al zonei economice exclusive.

Citește și: Veste de ultimă oră despre grănicerii de pe Insula Șerpilor. Sunt în viață! Unde se află

Tratatul privind regimul frontierei de stat dintre România și Ucraina

În 2003, a fost încheiat Tratatul privind regimul frontierei de stat dintre România și Ucraina. Mai mult, cele două părți, convinse că nu vor rezolva problemele litigioase dintre ele prin negocieri, au apelat la CIJ, procedură care a impus condiția existenței unui astfel de tratat.

Însă acest aspect privea exclusiv partea română, care nu deținea teritoriile și zonele în litigiu, spre deosebire de partea ucraineană.

„La 9 septembrie 2004, la București a avut loc ultima rundă de negocieri între cele două părți și, întrucât nu s-a ajuns la niciun acord, la 13 septembrie a aceluiași an, România a depus o cerere de sesizare a CIJ, pe care a depus-o la grefa Curții la 16 septembrie 2004.

În octombrie 2004, a avut loc prima întâlnire a agenților celor două părți cu președintele CIJ, în vederea stabilirii termenelor de depunere a memoriilor scrise. În luna următoare CIJ a acordat un termen de 9 luni pentru depunerea Memorandumului românesc și a Contra-Memorandumului ucrainean. După toate aparențele, România, în calitate de reclamant, a depus o cerere, iar Ucraina, în calitate de pârât, o cerere reconvențională.”, adaugă profesorul Constantin Tănase.

Memorandumul românesc a prezentat elementele de fapt și de drept relevante pentru cauză, însoțite de probe. La 16 mai 2006, partea ucraineană a prezentat un contra-memorandum, în urma a patru runde de consultări la nivel de experți în 2005-2006, care nu au avut succes.

Citește și: Cererea președintelui Chinei în războiul Ucraina – Rusia. Ce a discutat la telefon cu liderii Franței și Germaniei

„România nu a făcut pentru Insula Șerpilor o cerere la CIJ de la Haga”

La 5 iulie 2006, Ucraina a solicitat o amânare motivată de motive tehnice, cerere admisă de CIJ. A urmat apoi procedura audierilor și a pledoariilor, încheiată la 19 septembrie 2008.

La începutul anului 2009, CIJ s-a pronunțat în litigiul teritorial dintre România și Ucraina, decizia sa fiind definitivă, obligatorie și executorie, cu aplicabilitate imediată, fără nicio formalitate.

„Așa cum am arătat, având în vedere declarația făcută cu ocazia ratificării Convenției ONU privind dreptul mării, încheiată la Montego Bay în 1982, și acceptarea acesteia de către toate statele semnatare ale convenției, România nu a făcut pentru Insula Șerpilor o cerere la CIJ de la Haga, considerând că instanța internațională va ține cont de aceasta. Cu toate acestea, CIJ a considerat că Insula Șerpilor nu face obiectul litigiului, ci doar delimitarea platoului continental și a zonelor economice exclusive.

Prin urmare, întrucât CIJ nu s-a pronunțat asupra acestei chestiuni, decizia sa a întărit „dreptul” Ucrainei asupra insulei. Și astfel, o situație ilegală de facto (stabilită prin Pactul Ribbentrop-Molotov) a devenit legală prin decizia CIJ de la Haga. O interpretare extensiv a deciziei CIJ poate fi folosită cu succes de Ucraina pentru a justifica posesia unor teritorii care nu i-au aparținut niciodată, cum ar fi sudul Basarabiei și nordul Bucovinei.”, spune profesorulConstantin Tănase în lucrarea sa „Insula Șarpelui – Istoria și actualitatea sa”.

Cu toate acestea, autoritățile de la București au apreciat că decizia CIJ din 2009 reprezintă un  succes al diplomației românești, având în vedere faptul că din suprafața disputată, 79,34% a fost atribuită României și doar 20,60% Ucrainei. Despre Insula Șerpilor, nici un cuvânt.

De fapt, prin această decizie a CIJ, România a pierdut insula și evităm cuvântul „definitiv”, având în vedere parcursul istoric al acestei stânci care nu a aparținut niciodată Ucrainei, mai spune același Constatin Tănase.