Oamenii din Ucraina mai primesc o nouă lovitură în plus, în vreme ce se feresc de bombele rușilor, iar specialiștii în meteorologie nu dau vești încurajatoare. Astăzi este a 13-a zi de război în Ucraina, iar pe parcursul nopții trecute au avut loc noi bombardamente. O analiză a Institutului pentru Studiul Războiului a anunțat că forțele ruse se pregătesc să atace Kievul în zilele următoare. În ce un astfel de atac din partea rușilor ar putea avea loc chiar în următoarele 24-96 de ore, oamenii din Ucraina mai primesc o lovitură. Iată despre ce este vorba!
Războiul din Ucraina este în continuare criticat și sancționat de țări occidentale. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că invazia Rusiei provoacă suferințe îngrozitoare și că atacarea civililor „este o crimă de război și este total inacceptabilă. Avem nevoie de coridoare umanitare reale, care să fie respectate”, a spus acesta.
Alte informații indică faptul că forțele ruse se pregătesc să atace Kievul în zilele următoare. Este vorba despre o concluzie venită în urma analize realizate de Institutul pentru Studiul Războiului. Potrivit analizei, rușii stabilesc condițiile pentru un atac ce ar putea avea loc chiar în următoarele 24-96 de ore.
Însă asta nu e tot, întrucât oamenii din Ucraina mai primesc o lovitură, iar asta vine din partea vremii nefavorabile. Meteorologii anunță că temperaturile în Ucraina scad până la minus 20°C în următoarele zile. De altfel, în ultimele zile, în Ucraina a nins în anumite părți ale țării, potrivit BBC, care menționează că vremea va continua să se răcească tot mai mult de la mijlocul săptămânii.
Vremea neprietenoasă va afecta în principal orașe precum Harkov și Kiev, care vor experimenta „friguri puternice” de la -13°C până la -20°C uneori în zilele care vor veni.
Temperaturile scăzute din Ucraina sunt cu cu 5 grade Celsius sau mai mult sub media sezonieră, iar acestea vor afecta îndeosebi persoanele strămutate de acolo, dar și pe cei fără adăpost.
Meteorologii au mai avertizat și că zăpada va fi mai abundentă chiar începând de joi, iar orașele cheie care vor fi afectate afectate includ: Donețk, Harkov și Lugansk, unde zăpada ar putea depăși 20 de cm la Harkov și Donețk. Vântul va sufla și el cu putere, în rafale de între 40-50 de km/h, resimțite puternic în întreaga regiune pentru restul săptămânii.