Veste bombă în showbizul românesc. Pepe este în culmea fericirii, pentru că va deveni tată de băiat pentru prima dată. Iubita celebrului artist, Yasmine Ody, este însărcinată și în doar câteva luni îl va face pe cântăreț părinte pentru a treia oară. Pepe mai are două fetițe, pe Maria și pe Rosa Alexandra, din mariajul său cu Raluca Pastramă.
Soarele a răsărit și pe strada lui Pepe. După divorțul sfâșietor de fosta lui soție, Raluca Pastramă, Pepe a regăsit iubirea în brațele make-up artistului Yasmine Ody. Cei doi formează un cuplu de aproape un an de zile și sunt extrem de îndrăgostiți.
Asta nu este tot. Potrivit celor de la Spynews, frumoasa brunetă este însărcinată în șapte luni și-l va face părinte pentru a treia oară pe Pepe. Artistul va deveni tată de băiat în doar câteva luni și este extrem de entuziasmat și emoționat de acest gând.
Pepe are două fiice din mariajul cu Raluca Pastramă, pe Maria, în vârstă de 8 ani și Rosa, care are 5 anișori. În doar două luni de zile, fetițele își vor cunoaște frățiorul, moment pe care Pepe și Yasmine abia îl așteaptă.
„Vreau să vă mărturisesc și vouă un secret care ține de mine și de viața mea personală, sunt atât de fericit și trebuie să împart cu oamenii care mă iubesc atât de tare (…) Voi fi tătic și voi avea un băiețel.”, a declarat el la un eveniment din Capitală.
După divorțul de Raluca Pastramă, celebrul artist a declarat că își dorește să-și refacă viața și să mai aibă copii, lucru care deja s-a întâmplat.
Yasmine Ody și Pepe și-au asumat relația acum câteva luni, deși sunt împreună de un an de zile. Partenera de viață a solistului a preferat să fie discretă în privința sarcinii, nevrând să fie în lumina reflectoarelor.
Relația dintre Pepe și mama viitorului său copil este cât se poate de serioasă, iar fanii vedetei de la Antena 1 sunt convinși că cei doi amorezi vor ajunge, în curând, în fața notarului pentru a-și oficializa relația.
Noua iubită a lui Pepe se înțelege de minune cu fetițele acestuia, Rosa și Maria, cu care bruneta petrece destul de mult timp împreună. Recent, artistul le-a dus pe cele mai importante femei din viața lui într-o excursie la munte, semn că se comportă ca o adevărată familie.