02 mart. 2022 | 09:45

Banca celebră care vrea să plece din Rusia, acolo unde a avut o treime din profitul din 2021

News
Banca celebră care vrea să plece din Rusia, acolo unde a avut o treime din profitul din 2021
„Este foarte important să înțelegeți că nu vom pleca”

Pe fondul actualei crize din Ucraina, mai multe bănci internaționale și-au anunțat intenția de retragere de pe piața din Rusia. Una din aceste băci, conform unor prime informații, ar fi Raiffeisen, bancă ce a contribuit cu aproape o treime la profitul general al băncii anul trecut. Datele financiare arată o scădere dramatică a valorii de piață în dreptul Raiffeisen, de aproximativ 40%. Dar, conform agenției TASS, oficialii bănci au negat informațiile privind o posibilă retragere de pe piața rusească.

Raiffeisen nu pleacă din Rusia

De când au fost impuse sancțiuni economice și financiare împotriva Rusiei, bursa rusească a înregistrat cele mai mari pierderi. Efectele s-au văzut și la activele băncilor active pe piața financiară din Rusia.

Au apărut, ulterior, zvonuri despre anumite bănci și despre intențiile de retragere. Printre acestea a apărut și numele celor de la Raiffeisen, dar CEO-ul spune că banca are o expunere de 473 milioane de euro la instituții financiare și alte companii sancționate în Rusia.

Informația, conform căreia banca s-ar gândi serios la o retragere au fost negate CEO-ului Raiffeisen, Johann Strobl, declarațiile fiind preluate de agenția TASS și de publicația „Financial Times”, în amândouă articolele reprezentantul băncii negând aceste date.

Raiffeisen Bank neagă informațiile privind posibila părăsire a pieței rusești, a declarat pentru TASS un reprezentant al serviciului de presă al băncii, adăugând că aceasta este pregătită să asigure accesul neîntrerupt la servicii financiare pentru clienții din Rusia.

„Raiffeisen Bank neagă informația agenției de informații Reuters privind o posibilă retragere de pe piața rusă.

Suntem pregătiți să asigurăm accesul neîntrerupt la servicii financiare pentru clienții noștri pe piața rusă”, a declarat serviciul de presă.

Anterior, Reuters a relatat, citând surse, că grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI) ia în considerare posibilitatea de a părăsi Rusia. O astfel de decizie ar putea fi luată în cazul în care filiala rusă are nevoie de capital suplimentar, a precizat agenția.

Raiffeisen Bank a declarat anterior pentru TASS că Rusia este o piață cheie pentru grupul RBI. În plus, organizația de credit se află pe lista băncilor sistemice din Federația Rusă.

Citește și: Ce a pierdut Rusia după sancțiunile primite din partea Occidentului, în fiecare sector economic

„Este foarte important să înțelegeți că nu vom pleca”

Într-un alt articol, de data asta publicat de „Financial Times”, Johann Strobl, directorul general al băncii, a declarat marți după-amiază investitorilor și analiștilor că nu se pune o astfel de problemă.

Directorul executiv al Raiffeisen Bank, creditorul austriac al cărui preț de piață s-a înjumătățit în ultimele săptămâni din cauza expunerii sale mari la Rusia, a insistat că nu se va retrage din țară, dar a suspendat un dividend planificat.

Raiffeisen este una dintre puținele bănci internaționale cu o expunere directă mare la Rusia care au fost afectate puternic de la invazia Moscovei în Ucraina de săptămâna trecută.

Este foarte important să înțelegeți, nu ne retragem”, a declarat marți după-amiază Johann Strobl, directorul general al băncii. Oficialul a declarat că divizia din Rusia a băncii, care are active de 22,9 miliarde de euro, are o expunere de 354 de milioane de euro față de instituțiile financiare sancționate și 119 milioane de euro față de alte companii sancționate.

Citește și: Rusia a primit cele mai dure sancțiuni financiare. Valută confiscată, sistemul SWIFT deconectat și suspendare pentru Vladimir Putin

Acțiunile Raiffeisen au scăzut

Aliații occidentali au adăugat în ultimele zile bănci interne rusești pe listele de sancțiuni, inclusiv al doilea mare creditor al țării, VTB Bank. UE a propus să elimine creditorii sancționați din sistemul de mesagerie pentru plăți globale SWIFT.

Acțiunile Raiffeisen au scăzut cu peste 50% în ultimele trei săptămâni, scăzând cu 40% de la invazia Rusiei în Ucraina, în urmă cu o săptămână. Acțiunile SocGen au scăzut cu 26% în ultima săptămână, iar cele ale UniCredit au scăzut cu 23%.

Toate cele trei bănci gestionează o proporție similară din activele bancare din Rusia, aproximativ 1% fiecare, dar țara reprezintă puțin sub o treime din profiturile Raiffeisen, o proporție mai mare decât a celorlalți creditori străini.

Raiffeisen a anunțat marți că își suspendă dividendul de 1,15 euro pe acțiune în timp ce evaluează impactul invaziei asupra operațiunilor sale din Rusia și Ucraina.

Strobl a declarat că afacerea din Rusia a avut o rentabilitate a capitalului propriu de aproximativ 20% în ultimii opt ani, adăugând  că, chiar și „în cel mai rău scenariu, cred că banca din Rusia ar putea face profit”.

De asemenea, banca și-a sporit operațiunile de acoperire a rublei și a grivnei ucrainene, precum și creșterea lichidităților în operațiunile sale din Rusia și Ucraina, în așteptarea retragerilor masive ale clienților.

Banca a reținut 60 de milioane de euro în provizioane pentru pierderi potențiale cauzate de sancțiuni și are o poziție de acoperire de 1,4 miliarde de euro pentru ruble și euro.

Parteneri
Drama actorului Valeriu Pavel Dan. Ce a îndurat cu un an înainte de moarte
Redactia.ro
De ce se pune orez la varza murată. Metoda folosită de adevăratele gospodine
Click.ro
„Putin are o retorică din ce în ce mai iresponsabilă.” Reacția NATO după ce o dronă rusească a pătruns în spațiul aerian al României
Digi24
Propunerea INDECENTĂ primită de Prințesa Diana de la un celebru miliardar. E INCREDIBIL ce a putut să-i spună!
Vocea.biz
EXCLUSIV / Oana Roman a ajuns la Psihiatru. Ce s-a întâmplat cu vedeta. Primele declarații
Unica.ro
Regele Charles, sabotat de Harry și Meghan. S-a întâmplat într-un moment crucial
EVZ.ro
Lora o pune la punct pe Ilinca Vandici după ce aceasta a comentat despre nunta cântăreței! Ce a enervat-o la culme pe artistă 
Spynews
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Cetățenii vor fi notificați de ANAF
Capital.ro
Sfântul pe care îl sărbătorim azi, 18 octombrie. O mulțime de români îi poartă numele. E cruce neagră în calendar
Avantaje
Începe al TREILEA RĂZBOI MONDIAL! ZELENSKI a AVERTIZAT
Mediaflux
Cum arată Gina Felea în 2024! A împlinit recent 40 de ani și a trecut printr-o transformare uriașă | FOTO
Spynews.ro
De ce nu existau țărani grași acum 100 de ani. Dieta zilnică a strămoșilor noștri o să te surprindă
Realitatea.net
Imagini din garsoniera în care locuiește Ioana Tufaru, după ce a plecat din casa lui Gigi Becali: „Luca are în sfârșit camera lui”
Antena 1
Ce țări au același imn? O melodie este împărțită de 3 state!
Shtiu.ro