28 feb. 2022 | 09:54

Fată de 6 ani din Ucraina, mesaj pentru Vladimir Putin: „Pleacă de aici. Aseară mi-a fost foarte frică să stau în subsol”

News
Fată de 6 ani din Ucraina, mesaj pentru Vladimir Putin: „Pleacă de aici. Aseară mi-a fost foarte frică să stau în subsol”
„Vladimir Putin, șterge-o din țara mea, din Ucraina mea”

Uniunea Europeană a anunțat duminică noi măsuri menite să sprijine Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei, impunând în același timp interdicții asupra avioanelor rusești și asupra instituțiilor media de stat. Ursula von der Leyen a declarat că pentru prima dată, Uniunea Europeană va finanța achiziționarea și livrarea de arme și alte echipamente către o țară atacată. Dar, în tot acest timp, cei mici sunt speriați și stau ascunși în buncăre, iar alții, din păcate, au fost declarați decedați, ca urmare a bombardării Kievului.

U.E. anunță planuri de ajutorare a Ucrainei

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că „acesta este un moment decisiv”, continund să spună că „într-un alt pas fără precedent, vom interzice în UE mașinăria mediatică a Kremlinului”, citând Russia Today și Sputnik.

În sectorul privat, FedEx și UPS au anunțat că suspendă livrările către Rusia, izolând și mai mult economia Rusiei de restul lumii. Măsurile au fost luate în timp ce Ucraina a acceptat să poarte discuții cu oficialii ruși în Belarusul vecin, după ce inițial a respins ideea, în timp ce președintele rus Vladimir Putin a ordonat ca forțele de descurajare nucleară ale țării sale să fie în stare de alertă maximă.

Luptele au continuat în întreaga Ucraină duminică dimineața devreme, iar asaltul rusesc pare să fie împiedicat de rezistența mai puternică decât se aștepta, potrivit unui oficial al apărării din Statele Unite.

În zona din jurul Kievului au avut loc lupte și s-au auzit explozii și sirene de raid aerian, în timp ce oficialii ucraineni au afirmat că au recâștigat controlul asupra Harkovului, al doilea oraș ca mărime din Ucraina, de la forțele rusești.

Noi bombardamente  în apropiere de spitalul de copii din Kiev. Nu a fost avariat

Un oficial de la un spital de copii din Kiev care ar fi fost avariat sâmbătă de forțele rusești spune că acesta a rămas intact în ciuda luptelor din apropiere, deși un copil adus la spital a murit.

Trei adulți și trei copii au fost aduși la Spitalul Național Specializat pentru Copii din Ucraina, „Okhmadit”, după ce au fost prinși într-un atac din apropiere, a declarat managerul de presă al spitalului, Anastasia Maggeramova.

Un băiat de șase ani era mort când a ajuns la unitatea medicală. Maggeramova a declarat că personalul spitalului a auzit frecvent conflicte în apropiere în ultimele zile, deși acestea nu au ajuns încă la unitatea medicală.

Acesta este cel mai mare număr de pacienți pe care l-au primit până acum din cauza conflictului.

Rapoartele locale anunțaseră sâmbătă că spitalul, specializat în tratarea copiilor bolnavi de cancer, a fost lovit de focuri de artilerie rusească și a ucis un copil. Deși au rămas în siguranță până acum, Maggeramova a spus că personalul a vrut ca oamenii să știe ce se întâmplă.

„Am auzit un atac și după aceea au venit câteva persoane cu un vehicul de urgență Acum, un copil a murit din cauza [atacului] masiv. Medicii noștri au încercat să facă tot posibilul pentru a-i salva și pentru a-i ajuta. Vrem ca lumea să știe adevărul: oamenii civili sunt atacați.

Copiii suferă, oamenii suferă din cauza războiului, din cauza atacurilor, din cauza lucrurilor teribile care se întâmplă acum aici, în Ucraina.”, a declarat prin telefon managerul de presă al spitalului, Anastasia Maggeramova, conform NBCNews.

Citește și: Imagini LIVE online cu războiul din Kiev. Camerele video de supraveghere arată ce se întâmplă VIDEO

Mesajul unei fetițe către Putin dintr-un buncăr

În afară de numărul mare de persoane civile rănite, și informații despre soldați ucraineni și ruși uciși în luptele din Ucraina, cei care suferă, fără să înțeleagă foarte multe din ce se întâmplă sunt cei mici, care stau de la începutul atacurilor ascunși în buncăre improvizate, în stațiile de metrou, și nu numai. Un mesaj transmis de o fetiță de doar 6 ani, ascunsă într-un astfel de loc, a devenit viral pe rețelele de socializare:

„Mă numesc Lerocika. Am șase ani și, din toamna, voi merge la școală. Aseară, mi-a fost foarte frică să stau în subsol. Mi-a fost teamă de ce se va întâmpla cu părinții mei.

Vladimir Putin, șterge-o din țara mea, din Ucraina mea. Șterge-o de aici”, a cerut fetiţa.

Drama unei familii ucise pe străzile Kievului

În dimineața zilei de ieri, pe strada Olena Teliga din Kiev , un insurgent rus, spune publicația ucraineană Lb.ua,  a împușcat mortal o familie cu trei copii care se aflau într-o mașină pe străzile Kievului. Polina, elevă în clasa a patra, și părinții ei au murit pe loc, iar alți doi copii se află în stare critică la spital.

Mama colegei de clasă a Polinei a povestit publicației despre cele întâmplate, declarând că deja se strângeau bani pentru nevoile copiilor din spital. Sora Polinei se află în secția de terapie intensivă a spitalului 17, are o rană gravă de glonț, iar starea ei este stabilă. Fratele lor se află la Okhmatdit.

Reamintim, ieri la Kiev în urma bombardamentelor rusești au mai decedat alte două persoane, șase sunt rănite, acestea fiind în stare gravă. De asemenea, în cursul după-amiezei de ieri, în apropiere de Kherson, ocupanții ruși au împușcat și au aruncat în aer o ambulanță care transporta răniți. Șoferul ambulanței și răniții au murit, mai spune publicația amintită.

 

 

 

 

Parteneri
Ce au putut să scrie kosovarii după ce UEFA a dat decizia în cazul meciului România - Kosovo
Redactia.ro
Preparatul biblic care e la mare căutare în zilele noastre. Această mâncare simplă, dar plină de savoare, a devenit o vedetă culinară
Click.ro
Ce spun ucrainenii despre încheierea războiului. Sondajul care contrazice ce se știa până acum
Digi24
Imagini cu Mihaela Prigoană! Văduva afaceristului este cu mult mai tânără decât el FOTO
Vocea.biz
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Clătitele care urcă în topul deserturilor. Rețeta originală
EVZ.ro
Cum se prepari kebab de pui cu sos după rețeta lui Chef Janni Alexandridis. Prânzul va fi delicios pentru toată familia
Spynews
Limită pusă la bancomat. Anunț pentru românii care îşi retrag bani cash la ATM
Capital.ro
Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Copiii ei au fost scoși din casa tatălui decedat. Ce se întâmplă acum cu Eduard și cu Maximus
Avantaje
Ce va face Trump ca să OPREASCĂ RĂZBOIUL. Planul SECRET care implică și România
Mediaflux
Încă un membru al trupei legendare Bee Gees a murit în mai puțin de o săptămână. Fanii din toată lumea sunt în doliu
Spynews.ro
Două alimente consumate zilnic de români s-au dovedit a fi cancerigene
Realitatea.net
Cum va fi vremea în perioada 21 noiembrie - 16 decembrie 2024. Se anunță temperaturi scăzute
Antena 1
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Shtiu.ro