Toată lumea trebuie să ajungă în acest loc fantastic! Dacă vrei să-ți petreci vacanțele în țară, alege neapărat destinația care arată ca un colț de Rai. Majoritatea românilor nu au văzut cu ochii lor toate frumusețile locurilor. Fundătura Ponorului, din județul Hunedoara, este cunoscută și ca ‘Palma lui Dumnezeu’. Odată ajuns aici, vei realiza cum lumea parcă stă în loc. Ce minunății găsești aici?
Majoritatea românilor își pot permite să meargă în concediu cel puțin de două ori pe an, iar înainte se gândesc îndelung la toate detaliile. Cel mai important este locul în care urmează să te relaxezi. După alegerea aceasta îți poți face griji și pentru condițiile vremii, bagaje și cazare.
Mulți își pun pe lista de călătorie distanțe cât mai mari, dar frumusețea țării noastre nu se poate compara cu multe alte destinații. Iată că pandemia i-a făcut pe unii să renunțe la călătorii lungi și i-a făcut să-și îndrepte privirile spre zonele de la noi. Aceștia au descoperit o mulțume de locuri impresionante, printre care și ‘Palma lui Dumnezeu’.
Ea este în Fundătura Ponorului, județul Hunedoara, unde frumosul te cuprinde din fiecare unghi. ‘Palma lui Dumnezeu’ se numește așa datorită peisajului pitoresc și este considerată a fi unul din cele mai frumoase locuri naturale din România.
Cel mai des ajung aici oamenii pasionați de fotografie sau cei care vor să se conecteze cu natura. Locul este situat la o altitudine de 900 de metri, în Parcul Național Gradiștea Muncelului – Cioclovina, pe raza comunei Pui.
Trebuie să parcurgi un traseu de cinci kilometri pentru a putea vedea locația. Drumul nu este ușor, dar frumusețea Munților Retezat se dezvăluie pe traseu, așa că o să fie o bucurie să o iei la pas până la destinație.
La un moment dat, trebuie să treci într-o pădure unde vei simți o răcoare plăcută, iar ieșirea dintre copaci face intrarea în peisaj a primelor sălașuri din Fundătura Ponorului. Valea este animată de săteni, mai ales în timpul verii.
Eleonora are 67 de ani, iar între primăvară și toamnă locuiește singură în sălașul său din Fundătura. Femeia are nouă vaci pe care le duce la păscut și o grădină mare pe care o îngrijește atent.
Aceasta vorbește des cu turiștii care ajung în zonă și le povestește legende ale locului ori îi îndrumă spre cele mai frumoase locuri din împrejurimi. De asemenea, ea le gătește celor care poftesc la o masă tradițională cu: caș, telemea, ceapă din grădină, gogoși sau balmoș.
„Sunt o grămadă de sălașe pe aici pe vale, dar cele multe îs pustii. Aici mai sunt patru, cinci sălașe la care mai vin oamenii, mai ales acum vara, că au de lucru. Mie nu mi urât, nu se întâmplă nimic, cine să vină până la mine? Stau singură. Am nouă vaci.
Vin cu grămada turiști, mai ales din Timișoara, din Ungaria au fost, și din Israel. Au fost și cu care nu ne-am putut înțelege. Le-am mai pregătit câte o masă: o pancovă (n.r. gogoașă), un balmoș. Îmi spun unii să le pregătesc câte o bucată de brânză și ceapă de a mea, din grădină”, a povestit Eleonora, pentru vestbest.ro.