Parcursul ni-l facem, sfârșitul ni-l știm, așa că moartea nu e o surpriză pentru nimeni, lucru care ne lasă să ne îngrijim de acest aspect, căci așa e rânduiala. Despre acest subiect a vorbit și Maria Ciobanu. Care este cea mai mare frică a solistei de muzică populară?
De câțiva ani, Maria Ciobanu, cunoscută drept ”Ciocârlia muzicii populare”, a pus România pe locul doi, hotărând să se mute în SUA, unde locuiește fiica ei, Camelia. Cu toate că acum marea cântăreață vine în țară doar în vizită, dorințele tot de România sunt legate. Într-un interviu pentru Antena Stars, interpreta a declarat că nu își dorește să stea foarte mulți ani în SUA. Mai mult, a explicat că orice s-ar întâmpla, drumurile trebuie să o aducă tot acasă.
„Mai stau în America un an, doi, cât o vrea Iisus. Anii trec şi îmbătrânim şi le-am spus, dacă se întâmplă să ne ia Dumnezeu zilele, să ne aducă în ţară, că nu vreau să mă înmormânteze acolo, vreau să mă înmormânteze în pământul meu“, a povestit marea cântăreață.
Vorbind în continuare despre subiectul care nu ocolește pe nimeni, Maria Ciobanu a declarat că s-a îngrijit și de aspectul financiar, mai exact, de avere. Economiile solistei s-ar ridica la aproximativ două milioane de euro și o să ajungă urmașilor ei.
„Când ne-om duce, casa o să-i rămână Cameliei. Ea o să o moştenească, să le dea Dumnezeu sănătate şi să se întoarcă şi ei în ţară….sper să se intoarcă şi copiii, sper… Am la Los Angeles doi nepoţi de la Camelia, Cristian şi Mariana“, a declarat interpreta.