În cursul zilei de astăzi, Consiliul Județean a semnat un contract de proiectare și execuție în cadrul celui mai mare proiect de fonduri europene din județul Dâmbovița. Suma acestuia este de 440 de milioane de euro.
Este vorba despre „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată”, în valoare de 440 de milioane de euro și presupune proiectarea și execuția de surse de apă, stații de clorinare și pompare, rezervoare și aducțiuni pentru localitățile Aninoasa, Șotânga, Târgoviște, Vulcana Băi, Tătărani, Dragomirești, Perșinari și Văcărești.
„Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul nostru este uriaş, peste 440.000.000 de euro, iar de acesta vor beneficia cetăţenii din 52 de localităţi dâmboviţene şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Reţeau de distribuţie apă potabilă (nouă) va avea o lungime de 300,5 km”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Proiectul prevede reabilitarea mai multor stații de pompare, conducte, rezervoare, hidrofoare și surse de apă, din localitățile precizat, precum și execuția de conducte de transport apă. Totodată, în sectorul epurării apelor uzate sunt vizate investiții precum extinderea în rețea de canalizare, conductă colector transfer și refulare sub presiune, precum două noi stații de epurare și extinderea a șapte stații de epurare.
Potrivit PNRR-ului negociat de pe vremea când ministrul Sănătății era din USR, la Agenția Națională pentru Investiții în Sănătate, funcționarea instituției este finanțată cu 5 milioane de euro și consultanța cu 25 de milioane de euro. Alexandru Rafila, actualul ministru, a sesizat Corpul de Control.
„Ceea ce a fost foarte ciudat pentru toată lumea care lucrează în Ministerul Sănătăţii este că niciun angajat din Ministerul Sănătăţii nu a lucrat sau nu a fost informat la acest program. Pare destul de ciudat, că era un program al Ministerului Sănătăţii. A fost lucrat pe persoană fizică, nu ştiu exact cum a fost lucrat. Acesta este un element şi al doilea element este legat de faptul că consultanţa, care, în mod evident, este necesară, de multe ori valoarea consultanţei e mult mai mare decât valoare obiectivului care urmează să fie făcut”, a spus Rafila, la Antena 3.
Ministrul a dat ca și exemplu Agenția Națională pentru Investiții în Sănătate, atunci când a fost întrebat unde a găsit PNRR consultanță mai mare ca investiție.
„Funcţionarea agenţiei este finanţată cu 5 milioane de euro şi consultanţa cu 25 de milioane de euro. Aşa a fost făcut programul. Nu pot să discut dacă este legal sau ilegal. Aşa a fost semnat”, a mai spus ministrul Sănătăţii.
De asemenea, Alexandru Rafila a spus că a pus la dispoziția Corpului de Control al prim-ministrului documentația necesară.