Simona Halep urmează să joace împotriva Elenei Gabriela Ruse, miercuri, 16 februarie, la Dubai. Turul doi va fi unul românesc, după ce Elena-Gabriela Ruse, venită din calificări, a înregistrat prima sa victorie. Elena Gabriela Ruse a reușit să o învingă pe Paula Badosa, în primul tur al turneului Dubai Duty Free Tennis Championships 2022.
Dubla fostă dublă campioană Simona Halep a rezistat unei provocări puternice în setul al doilea în fața jucătoarei Alison Riske. În cele din urmă, românca a obținut o victorie cu 6-2 6-4 și un loc în turul al doilea al Dubai Duty Free Tennis Championships.
Aflată pe locul 23, Simona a ajuns în turul 2 după ce a învins-o pe Alison Riske cu 6-2 6-4. În turul 1, Simona a obținut o victorie bună în două seturi împotriva lui Riske. În timpul meciului, Halep a făcut 63 de puncte, față de 44 ale lui Riske. Simona Halep a fost extrem de agresivă și a avut 31 de lovituri câștigătoare.
În primul set părea că Halep își va copleși adversara, deoarece a accelerat până la un avantaj de 5-1. Ulterior Simona a cedat doar un singur punct pe serviciu. Și, deși a fost dusă la deuce în timp ce servea pentru set, nu numai că a rezistat provocării, dar a făcut break pentru a începe setul al doilea. Simona Halep a impresionat din nou pe terenul turneului, meciul din turul unu fiind considerat unul din cele mai bune.
„Am asistat la câteva meciuri minunate. Chiar și cele care s-au bucurat anterior de mari succese la Dubai au trebuit să lupte din greu pentru a trece de primul tur.
Atât dubla noastră campioană, Simona Halep, cât și finalista de anul trecut, Barbora Krejcikova, au avut o provocare puternică. Suntem siguri că vom vedea multe alte meciuri distractive în zilele următoare.” a declarat Colm McLoughlin, vicepreședinte executiv și CEO al Dubai Duty Free.
De cealaltă parte, România a mai avut două jucătoare care au intrat în tururile de calificare. Irina-Camelia Begu în turul unu a pierdut în fața jucătoarei Dayana Yastremska. Meciul s-a terminat cu scorul de 6-4, 2-6, 3-6, pentru jucătoarea din Ucraina, situată în acest moment pe locul 21 în clasamentul WTA.
Cealaltă jucătoare venită din calificări, a trecut în turul unu de Paula Badosa, a treia favorită. Aflată pe locul 59, cel mai bun din carieră, Elena a ajuns în turul 2 după ce le-a învins pe Anastasia Gasanova cu 6-2 7-5, Jasmine Paolini cu 6-3 6-1, Ajla Tomljanovic cu 6-1 7-5 și Paula Badosa Gibert cu 6-3 5-7 6-4.
În turul I, Gabriela Ruse a învins-o pe Badosa cu 6-3 5-7 6-4. Pe parcursul meciului, Gabriela Ruse a reușit 101 puncte față de 95 ale lui Badosa. Românca a fost excepțional de agresivă și a reușit 36 de lovituri câștigătoare.
Astfel că va juca împotriva Simonei Halep astăzi, 16 februarie. Meciul dintre Simona Halep și Elena Gabriela Ruse, în turul 2 al Dubai Duty Free Championships, va putea fi urmărit pe Digi Sport 2, de la ora 21:30, pe terenul central.
Aceasta va fi a treia oară când Simona Halep și Elena Gabriela Ruse se vor înfrunta. Bilanțul este 2-0 pentru Simona Halep, 1-0. Ultima dată când s-au confruntat, Simona Halep s-a impus cu 6-2 6-1 în turul 2 la Melbourne, în ianuarie 2022.
Cât despre turneul Dubai Duty Free Tennis Championships 2022, Simona Halep a jucat 1 meci, în timp ce Elena Gabriela Ruse a participat la 4 meciuri. Ruse și-a început parcursul din calificări, în timp ce Simona Halep a avut acces direct pe tabloul principal.
În acest moment, Elena Gabriela Ruse a cedat 1 set, în timp ce Simona Halep nu a cedat niciun set până acum. Halep a jucat cu 7 seturi mai puțin decât Gabriela Ruse, raportul fiind de 2 la 9. Prin urmare, Simona Halep a jucat cu 68 de meciuri mai puțin decât Gabriela Ruse.